Trăiască Digimon!
Serie animată japoneză,cu debutul într-un magna alb-negru,digimon a fost scos pe piaţa video prin 1997 cu primul volum,Digimon Adventure.După ce prima ecranizare a avut succes,automat s-a scos şi a doua,urmată de a treia,a patra şi în sfârşit,a cincea.
Deşii unii spun că nu sunt decât nişte serii copiate după pokemon,povestea originală a celor ce au creat digimon a făcut ravagii prin germania unde s-au înregistrat până în 2000 cele mai multe vânzări.Ba chiar până să se traducă în limba română serialul,digimon nu se putea vedea decât pe RTLII,vechiul post de televiziune nemţesc ce difuza desene animate japoneze.
Seriile Digimon I şi Digimon II sunt probabil pe locul I în topul desenelor copilăriei mele care nu le-am uitat nici până acum.Mi-a fost greu să înţeleg prea mult din ele când le-am privit pe rtl II şi nici când s-au dat pe TVR II ,în română, n-am înţeles prea mult(aici mai mult din cauza oridinii episoadelor ce nu era respectată).
Încă de la început,putem vedea că ideea este total diferită de pokemon.În acest serial,proteagoniştii sunt vreo 8 copii de vârste între 8 şi 12 ani,plecaţi din Tokio la o tabără de vară.Deodată,în mijlocul verii se pune ninsoarea şi se trezesc captaţi într-o altă lume unde întâlnesc creaturi mici numite digimoni.Fiecare digimon are câte un nume care se termină cu prefixul mon şi câte-o abilitate specială.Pe măsură ce acţiunea evoluează,digimonii se fac din ce în ce mai puternici iar la un momentdat ajung şi în lumea reală pe care o salvează de atacul digimonilor răi.Seria se sfârşeşte când digimonii îl înfrâng pe apocalymon,un digimon format prin fuziunea tuturor digimonilor răi înfrânţi până în acel moment.Ultimele minute sunt constau într-un călduros la revedere după ce copii vor pornii într-un microbuz către casă iar mai prin ultimele momente Taichi(unul dintre cei mai importanţi protagonişti) spune că are impresia că îi va mai întâlni pe digimoni.
Seria a II-a începe,evident în lumea digitală(lumea digimonilor) care este ameninţată de noi pericole.Un copil de pe pământ a ajuns în ea şi vrea să o controleze crezând că nu este decât un joc pe calulator.Protagoniştii sunt aici cu totul alţii,dar toate personajele din serialul anterior iau parte mai mult sau mai puţin la acţiune.După ce noii copii aleşi îl înfrâng pe cel rău,aceştia îl câştigă de partea lor iar el îi ajută să asigure bunăstarea lumii digitale ce se pare că încă este tulburată de forţele malefice.După ce toate forţele răului sunt învinse,naratorul(care se dovedeşte a fi unul din copii aleşi,devenit scriitor) prezintă soarta fiecărui personaj la maturitate şi epilogul este unul fericit.
Celelalte sezoane nu au legătură între ele(cum au avut primele două) iar în unele,lumea digitală nici nu este arătată.Tot primele două au fost cele mai bune,spărgând piaţa japoneză,germană şi americană.Ultimul sezon (Digimon Savers) deja n-a prins deloc la public,motiv pentru care producătorii s-au oprit să se axeze pe cu totul altceva ca să nu mai arunce banii de pomană.
Serialele digimon sunt disponibile de vizualizat pe youtube(unde le-am vizualizat şi eu) în engleză sau de comandat pe Amazon.Com la un preţ nu mai mic de 70$.
Aparție de Grămada cere vârf

