Să vorbim puțin despre cum ajungem să semănăm din ce în ce mai mult cu Americanii contemporani, fiindcă tindem prea mult să le ajungem la nas iar de când am intrat în U.E., parcă ne-am mutat cu un ocean mai la vest (sau cel puțin așa vrem să ni se pară).
În primul rând vreau să amintesc despre acel Popcorn cu unt care a apărut relativ recent și de care tot românul începe să se îndrăgostească. Mi s-a părut periculos dacă te înveți cu el și mai ales dacă-ți place să te uiți la filme, eu începusem să consum și 2 pe zi în zilele bune în care pierdeam câte ore bune pe noapte ca să privesc un horror înainte de somn. O să mai auzim destul de mult de Popcorn-ul cu unt, asta dacă nu șterge criza lui 2010 orice urmă de floricele de porumb făcute la microunde.
De când am ajuns in the 21st century, parcă toți am început să facem burți. Eu am dat jos, mai prin 2006, vreo 15 kg dar restul lumii e într-o continuă îngrășare. MC-urile nu au ajuns încă în Severin și nici Bila nu avem, dar pizzeriile s-au înmulțit iar eu, de exemplu, am ajuns să comand măcar o pizza pe săptămână, că na dacă m-am obijnuit cu gustul, nu pot fără să rămân cu o dependență., iar reclama de la Ketchup Tomy care merge de minune pe pizza îmi dă târcoale.
Ca să explic de ce țin să spun că “mă declar” american (puțin mai mult ca alții), o să vă zic că m-am alăturat acelora care când au un drum mai lung de mers, preferă adesea să folosească bicicleta în loc de taxi. Poate sunt mai de grabă verde, nu neaprat american, dar o mare parte din copiii lumii noi au bicicletă pe care o folosesc zilnic, îndeosebi la școală.
Cu bune, dar cu foarte multe rele, America a venit peste noi să ne invadeze. Eu sunt prima victimă declarată, le aștept pe următoarele în comentarii să se descrie.
Nu e de ajuns că ni se plâng mămicile și tăticii de foame și de criză, ni se plânge acum și Microsoft-ul că nu ne facem cont pe Live, că nu folosim motorul lor de câutare și că o ia în bot prea bine de la Google et Co. în ultimul timp.
Bătrâna companie făcătoare de minuni în domeniul PC-uri încă se mai ține după ce a pierdut atâta teren. Internetul este din ce în ce mai Googleit iar din cauza influenței sale prea mari în viața noastră, Google începe să sfărâme Microsof-ul folosind un divite-et-impera de efect. Internet Explorer poate să vină lejer pe orice versiune de Windows în variantă preinstalată, cât timp lumea largă îl utilizează sub 50% rămâne pericolul să devină un element minoritar, iar timpul nu-i oferă vreun avantaj. Iar ca să fie treaba treabă, marele dublu O anunță că va bombarda piața și cu un sistem de operare ce se anunță să aibă incluse numai aplicații Googleite gen Chrome.
Zvâgnirile de la Microsoft s-au resimțit și în orașul meu și le-am înțeles atunci când profesorii ne-au pus la curent cu “cum stă treaba”. Ce mi se pare mie evident și sigur : Microsoft a ajuns la paranoia și crede că dacă vine prin școli și ne abordează, va reușii să stopeze efectul drogului Google, fiindcă schimbă radical primele noastre contacte cu lumea www-ului. Apoi, ca să se umilească și mai mult, mai pune și niscavai boșorogi de vârsta a III-a să țină un mouse în mâna lor tremurândă și să-și creeze un cont de mail folosind clientul Live.
Nu, Bill. Obijnuiește-te cu ideea că noi oricum am auzit de Gmail,Yahoo Mail și toate cele înainte să fi știut de existența unui Live, iar pensionarii au altele pe cap și nu au timp să arate și nepoților ce-i înveți.Lumea e într-o continuă schimbare și că ce e mult strică. Deja modernul e cu totul altceva iar generația nouă tinde spre Google, Yahoo și serviciile în minoritate dar puternice (Twitter, Facebook, etc). Fost-ai lele cât ai fost, trebuie să ne obijnuim cu ideea că partidul politic Microsoft al internetului este ciumpit crunt de opoziția necruțătoare.
Nu te simți mai bine ca User să folosești și altceva decât un timpar standard gen Vista-IE7-LIVE ? Nu e mai bine să iei câte puțin din fiecare și să-ți formezi optimul tău ? Nu e cazul să priceapă și alții asta ?
Ping! S-a aprins un beculeț, nu știu de unde până unde dar s-a aprins, așa ca din senin și cu o idee și mai trăznită decât toate care le-am avut până acum. O idee de acest gen m-a făcut odată să pierd timp prețios ascultând niște lecții de germană cu gândul că poate se prinde ceva de mine (și s-a prins, puțin dar bun ca pentru început) și tot aceeași idee m-a făcut să dau banii pe niște cărți dedicate nemțismului oral, cu gramatică și cu scriere. Ideea de-a învăța germană îmi venise într-o clipită, fără să-mi sugereze nimeni nimic și fără măcar să mă fi gândit în acel moment la limbi străine (cred că mi-era sete și mă repezeam să ajung acasă, deci ce influență putea să-mi provoace asta ?).
Bun, v-am cam lăsat cu buza în soare în paragraful precedent fiindcă tot n-am dezvăluit ideea genială și satanică care m-a lovit ca un rahat de guguștiuc.. Totul a început pe stradă când după Nirvana și Deep Purple mi-a venit în căști la MP3 Player un Green Day cu “Homecoming”-ul lor. În versurile cântecului (fiindcă îmi pasă de ce mi se cântă) am detectat ceva asemănător cu : “I got a rock’n roll kid,/ I got a rock’n roll live,/ i got a rock’n roll car,/ And I can play the guitar”.
Nu am copii rock’n roll, nu am viață de rocker împătimit, nu am mașină de rocker, măcar de-aș ști să cânt la chitară. Atunci a fost un mare ping.Ce-ar fi să învăț și asta? Nu că aș vrea să am cariere la trupe rock celebre sau că mi-aș baza viitorul pe o bucată de lemn cu 7 corzi, dar mai mult pentru mine ca persoană. Ce, ar strica dacă aș ști să scot niște sunete dintr-o scândură putredă?
După o perioadă în care am rămas exaltat de idee în sine, m-a lovit cruda realitate că nu am nicio șansă să învăț să mânuiesc o chitară. În primul rând am dat cu piciorul șansei ăsteia când mi s-a deschis cel mai mult, acum vreo 3 ani. Apoi, în orașul acesta nu am auzit să fie prea multe centre pentru a antrena mofturoșii cu idei. În ultimul rând, unde mai învăț să cânt la chitară când am două examene de engleză anul ăsta și două olimpiade la care trebuie să trag tare?
Cert nu poate rămâne nimic. Până acum nu mă incită ideea cât să nu pot dormi noaptea și nici nu mă uit prin vitrine și pe postere în speranța că o să văd măcar o coardă de chitară. Tot ce pot să zic cert este că peste 3 luni dacă nu o să mă vedeți cântând la o chitară, înseamnă că mi-a trecut.
Noi, postdecembriștii, suntem foarte diferiți și diverși. Comparativ cu vechii noștrii predecesori, am părea chiar diametral opuși dacă nu am ști că tot din același spațiu ne tragem, chiar de timpurile diferă de la cer la pământ.
Știți că n-am trăit nicio secundă în epoca extremistă, dar din filme și din unele cărți mi-am dat seama că tineretul din acea perioadă era foarte omogen, mai mult dintr-o singură bucată. Practic, cu toate că avea libertate într-o anumită limită, mie mi s-a părut că generația postbelică avea toate trăsăturile de îndobitocire spirituală, supunere și în măsuri mai mici unele calități insuflate de regim. Cazurile fericite în care studenții se opuneau discret regimului deveneau din ce în ce mai puține iar asta fiindcă exista acea scânteie de speranță care-o treceau mereu în revistă cei născuți pe vremea lui Carol al II-lea. Totuși, aceste cazuri fericite le numesc numai niște excepții de la regulă fiindcă în viziunea mea, tinerii preluau mereu aceleași însușiri și ajungeau în mare parte la fel.
Acum, noi adolescenții, avem de suportat o represiune din partea celor care au trăit în timpurile lui Dej și ale lui Ceaușescu. Învățați să-și trăiască viața după un anume tipar, cei mai în vârstă ne bombardează cu afirmații de genul “Eu la vărsta ta, aveam alte ocupații” sau “Când eram eu tănăr, nici nu se punea problema să…”. Din păcate sunt foarte puține situațiile în care un vârstnic să se dezică de atitudinea asta vexantă și nu e exclus să-i tragă după ei pe tinerii slabi de caracter și influențabili. Lumea este alta iar tineretul și-a schimbat cu mult modul de viață.
Alt lucru de observat este eterogenismul nostru care acum 30 de ani nu avea vreo importanță așa ridicată. Am observat cum luând în paralel două sau mai multe persoane de vârstă apropiată mie, sunt toate șansele să văd cu totul alte mentalități și idei de fundament, chiar dacă le compar cu mine, nu numai între ele. Fiecare tinde spre a fi mai liber iar sintagma “Unitate în diversitate” pare că e aplicabilă pentru cei care nu au porniri de prejudiciu și antisociale. Nu vreau să laud regimul, dar spre deosebire de cel vechi, acesta ne-a dat libertatea de alegere selectivă și de a vedea și între două extreme. Diferențele dintre noi se observă mai mult la cei de vârste apropiate : dacă mister X și prietenii lui umblă prin cinematografe și pe la concerte de la 15 ani, Z și prietenii lui s-ar putea să ajungă și la 20 de ani fără a vedea proiecția unui film dar să fie amatori de muzică și fotbal. Aici e cel mai interesant, fiindcă apare un conflict de natură internă când X se miră cum Z n-a mers în viața lui la cinema iar lui Z nu-i vine a crede că X nu are prea multe în comun cu muzica. Dacă ajung să se certe sau să colaboreze nu pot să zic la modul general, fiindcă eu am văzut mai mult cazuri de înțelegere reciprocă.
Vreau să aduc, în încheiere, o scurtă paralelă între “United forever in friendship and labor” (=uniți pe vecie în prietenie și muncă, slogan comunist) și “United in diversity” (asta mă gândesc că știți și voi de unde e). Comparându-le, nu vi se pare că exprimă exact ce am scris eu în rândurile de mai sus? Ambele sunt subiective, dar prima își propune o utopie de nerealizat (cum o societate nu poate fi niciodată din numai o bucată) iar a doua propune numai o înfrățire și o înțelegere reciprocă în ciuda diferențelor.
Vouă vi se pare teoria asta bună în mare măsură? Se aplică și în cazul vostru?
Nu e cazul să vă mirați de ce-o să citiți și auziți, sunt numai niște vise ale unor istorici prea pasionați de meseria lor. Într-o altă lume și într-un alt timp în care mărul nu mai căzuse în capul lui Newton, toată istoria pe care noi o știm e dată rău peste cap.Harta lumii e incredibil de încurcată iar România arată ca naibii.
Vreau să mă opresc mai mult asupra țării noastre, pe care istoricii (în majoritate americani, englezi, francezi și câte un polonez) o numesc, fiți atenți, Federația Română.What the fucking fuck? Oamenii ăia își bat joc? Și din ce entități ar fi alcătuită federația noastră? :
Oltenia..Cu capitala la..Timișoara ? Eu nu văd acolo nici o Oltenie, numai Banatul și o parte din Moldova..Ce zice? Că Oltenia are relații bune cu Ungaria? Vezi să nu..
Moldova.. o Moldovă fără Iași ? O Moldovă cu capitala în Chișinău și cu portul Odessa subordonat? Are you out of your minds?
Munctenia..care e catolică? Cum moașă-sa pe gheață să fie Muntenia catolică când defapt e inima țării ? Și ce-i cu linia aia tâmpită de demarație între Dobrogea și Moldova ? Ați tras-o cu grafice de funcții liniare și exponențiale?
Ardealul..unde drac e? La bozgori? Ce pana mea ați făcut cu el de l-ați dat visului milenar unguresc?Să vă fie rușine…
Ce zice? Cine e președinte ales în Federația Română încă din 2004 ? Bela Negru ?
Cine le-o fi dat programul acela stupid de animare de au creat un președinte român parcă venit din Sims 3 și parcă încercând să mimeze un Obama de culoare deschisă și cu urechi de spirduși? Măcar arată mai bine decât Băse.
Bun, toate până la toate, dar ce-i cu steagul ăla cărpănos de pe la 1800? Ce caută limba sclavilor slavilor scrisă pe steagul unui stat 100% ruso-soviteo-fob ? Și ce-i cu stema aia tâmpită cu un liliac în flăcări ? Or fi uitat că noi avem vulturi peste tot și eventual unul negru în zbor pentru unguri?
E ceva de capul unui asemenea site scris de istorici fanatici care raportează ziua ce visează noaptea în somn ?
Cât de mult poate afecta imaginea României în lume un lucru aparent minor cum ar fi camera dintr-un internat al vreunei facultăți mai serioase?Mă gândesc cu fiori și mi-e și rușine să-mi imaginez ce-or zice studenții străini când se întorc acasă în vacanțe și sunt întrebați cum e România? Defapt, este al doilea coșmar al meu care mă umple de rușine că sunt român (primul fiind o eventuală întâlnire al lui Obama cu Băsescu).
Mă gândesc că pe de-o parte, imaginea României în orient n-are cum să fie una proastă.Studenții care vin anual din spațiul ex-sovietic sau din Asia și orientul îndepărtat (china,coreea,etc) au toate motivele să fie încântați de ce găsesc în camera de cămin, dar ce naiba ne facem cu europenii de dincolo de Tisa care vin aici mai mult din nevoi financiare sau din dorința de-a explora diversitatea? Mă tem în special de camerele acelea de la internat fiindcă acolo își vor forma prima și cea mai importantă impresie despre România, despre români și despre viața care-o ducem.
Vă puteți imagina ce o să zică acasă un englez sau un francez care a fost primit într-o cameră lângă alți 7, într-o cameră cu ferestrele spre apus, cu un covor plin de țărână, un pat supraetajat care dă să cadă și o niște pereți de un alb spălăcit și farmaceutic? Vă spun eu ce zic :
