Se spune că vesticii sunt cei care lasă rasismul să-și manifeste influența și în secolul 21, dar eu cred că în unele momente din timp, interpretările “minților strălucite” au fost primele care să aducă problema în prim plan. Vreau astăzi să dezbatem puțin pe seama clipului de pe youtube găsit de mine, fiindcă un user acuză desenul animat în cauză de rasism.
Interpretarea desenelor animate nu o puteam desăvârșii când eram copil, dar acum când revăd câte un episod, o fac cu mai multă atenție. E cât se poate de evident că unui copil de 5-7 ani care vede acest episod de desene animate nu o să i se aprindă niciun bec la scăfârlie și să se ducă la părinți să le spună că el se uită la desene subliminale care au defapt două înțelesuri.
Punctul în acest desen, de unde poate începe interpretarea realistă mi se pare acela în care copii se strecoară în casa lui Moș Crăciun. Aici, din cauza pantofilor săi, copilul olandez face foarte mult zgomot, lucru care-i deranjază pe ceilalți. Totuși, ca să fie rasism, copilul trebuia dat afară din casă de ceilalți, nu ajutat să nu mai facă zgomote nedorite fiindcă în acest caz singurul lucru de interpretat ar fi idealul american în care toți copiii lumii se întâlnesc, își dau mâna și se împrietenesc. Idealul acesta nu este portretizat numai în segvența acestui desen, ci apare și în videoclipurile lui Bob Sinclair și în romane de peste ocean precum “De veghe în lanul de secară” (în care idealul protagonistului este să vegheze copiii care se joacă în lan).
După ce copiii intră în casă, alt punct în care poți interpreta ar fi acela în care fiecare copil alege ceva de făcut ca Moșul să se trezească într-o casă mai curată. Aici, cei mai bătăori la ochi sunt negrul care curăță pantofii și mongoloidul care calcă rufele. Deși unii pot zice că aici este rasism curat, eu cred că din moment ce niciunul nu spală closetul, nu rămâne inutil și din moment ce toți trag frânghia care-l ridică pe Moș cu cearceaf cu tot (muncă colectivă), singurul lucru de observat este că toți au calități comune, că fiecare are unele particularități și că uniți pot face lumea mai bună (în cazul ăsta, lumea este casa de la Polul Nord).
Nu cred că prin desenul animat de mai sus copiilor li se insuflă întoarcerea la trecutul rasist al SUA sau că xenofobia are meritele ei, nu cred că un desen animat așa vechi voia să răspundă sutelor de desene de îndoctrinare ale comuniștilor și nu cred că are rost să criticăm așa de mult în ziua de azi tot ce ține de America
Blogul meu a găzduit suficiente subiecte politice până acum și nu mai doresc să continui. Prefer, de-acum încolo, să vorbesc numai cu prietenii despre politică și să postez pe blog orice altceva. Ce îmi întărește și mai mult decizia este faptul că politica și religia separă societatea în bucățele foarte mici, ce sunt manipulate și controlate de către autorități. Divite et impera funcționează foarte bine și în epoca contemporană.
Vreau să trec în revistă niște ultime concluzii subiective din campania electoală înainte să spun adio politicii postate pe blogul personal…
Deși am ținut cu Crin Antonescu, acesta n-a avut suficientă susținere pentru a intra în turul al II-lea. Pe internet, locul unde intră tinerii și intelectualii, acesta câștiga adesea primul loc în toate sondajele (în majoritatea sondajelor avea peste 35%), dar cum moșii și babele nu intră pe internet, sondajele n-au cuprins eșantionul semnificativ al țării. După ce l-am dorit atât de mult la cotrocenti, am ajuns (în turul al doilea) să regret acest lucru și să mă resemnez făcând o paralelă între cei 2 finaliști, încercând să-mi dau seama care ar reprezenta răul cel mai mic.
Contrar tuturor opiniilor superficiale prezentate la televizor, mi-am dat seama că răul cel mai mic este Traian Băsescu. Personaje precum Mircea Badea au lăsat repulsia față de actualul președinte să le ajungă la tâmple încât să fie în stare să-l voteze și pe Geoană numai ca să scape de Băsescu. Eu, împreună cu marea majoritate a tineretului citit și cu gândire vestică, m-am gândit că Băsescu trebuie schimbat până la urmă, dar cu cine să-l schimbăm? Cu un prostănac marionetă, cu un om care ascunde în spatele lui cel mai mârșav partid din istoria postdecembristă a României? Un personaj loial, umil și supus propriului partid și, în special, oamenilor care au transformat românia într-un beci al Europei? Un personaj care dă cu piciorul tuturor eforturilor depuse, în alte mandate decât ale lui Iliescu, pentru a îmbunătăți relațiile româno-americane vânzându-ne la ruși? Nu, mai bine stăm pe loc încă 5 ani decât să ne întoarcem în trecut și s-o luăm ulterior de la capăt. Și a ieșit Băsescu… (more…)
Dacă aș vrea să fiu poet, aș proceda ca Eminescu și aș zice în început cum curge Dunărea, sau Tisa, la vale și cum îmbătrânim, dar blabla-urile astea nu mă prind mai deloc, cu atât mai mult cu cât desconsider ocolirea subiectului (nu că poeții ar fi vinovați de așa ceva, să nu mă înțelegeți greșit).
Vreau să vorbesc puțin despre ce văd eu în ziua de 1 decembrie, zi de care a auzit orice locuitor al României noastre de toate zilele.
Cum sunt obijnuit să pun binele în față tot timpul, o să încep zicând că în această zi, cu exact 91 de ani în urmă, România înflorea cu câțiva mii de kilometri pătrați buni. În această zi, dreptatea cică răsuna de la Nistru pân la Tisa. Ca patriot, asta ar trebui să mă încânte, dar nu o face având în vedere că țărișoara noastră nu s-a putut extide până la Tisa fiindcă nu i-a plăcut francezului forma de gogoașă și a preferat-o pe cea de pește.
Îmi place 1 decembrie fiindcă de acum pot începe zurgălăii să zdrăncăne zgomotos și pot să fac accidente cu bicicleta mult mai des din cauza instalațiilor de pe stradă care mai că nu ți le prinde de gât. Am deja un brad liliputan și anorexic în casă lângă care nu poți să stai 5 minute fără să te împrospăteze cu mirosul acela..Ce miros au defapt brazii? Cred că același miros pe care îl au frunzele oricărui copac sănătos sau al tulpinei unei plante. Miros care nu sugerează decât verdele.
Ce e rău, eu las la urmă, ca întotdeauna, iar singurul lucru care-l văd în neregulă cu prima zi din ultima lună a anului ar fi că-mi amintește cum iarna asta va fi ca toate celelalte, adică fără zăpadă. Pot să am toți brazii de pe planetă, dacă văd că norii nu emană și altceva decât frig iarna tot nu e iarnă. Cât de nesimțită să fie vremea asta ca de ani de zile să nu fabrice decât gheață brută pe care să-mi sparg capul?
Cu pro-uri și contra, până la urmă nu este decât o zi din calendar,nu ?Și mă îndoiesc că și pentru voi o zi din an este mai deosebită, cum e 1 decembrie pentru mine (bine, orice zi în afară de zilele de naștere).
Hip-hopul este o muzică cultă. De cele mai multe ori versurile dintr-o melodie de acest gen au o însemnătate peste măsura tonului în care sunt cântate și a vulgarității, uneori excesive, care umple versurile. Ca un fenomen interesant de observat mi se pare modul în care hip-hopul este perceput de adolescentul contemporan, fiindcă de multe ori acestuia nu i se moaie picioarele decât după partea fizică a melodiei.
Recunosc că nu sunt un fan înfocat al hip-hopului (cum eram acum câțiva ani), recunosc de asemenea că am pierdut de mult firul artiștilor cunoscuți din hip-hopul românesc, dar când mai ascult câte-o melodie (mai rar) de la vechii mei favoriți (Paraziții, B.U.G. Mafia, Bitză, etc), obijnuiesc să o reascult de mai multe ori ca să pot să preiau întregul conținut, după cum caută artiștii să ni-l transmită.
Unii se etichetează ca hip-hopperi înfocați, dar pe lângă stilul vestimentar și pe lângă acel mp3 player de care nu mai vor să scape, nu prezintă că ar fi aflat mare lucru din muzica lor de sânge.
Nu am făcut sondaje, și nici nu am căutat, dar unele lucruri mi se par clare…Dacă vorbim în procente, nu cred că peste 20% din fanii Paraziții citesc cărți, înțeleg sărăcia din țară și situația noastră pe plan mondial (deși versurile Paraziților sunt pline de conținut ce vizează problemele pe care le-am amintit, în special melodiile Instigare la cultură și Mesaj pentru Europa). Câți, oare, înțeleg pe deplin ultimul single “Noi vrem respect!” pe care cei trei l-au lansat de o lună? Câți știu de unde au extras Paraziții frazele “Iarna nu-i ca vara”, “interesuri” sau către cine fac aluzie când spun “Cu toate că va fi greu să nu minți in capania electorală” (spusă în original de Crin Antonescu, dovedind curaj de a recunoaște în fața electoratului un adevăr general despre om și o voință de-a nu minți), “Promitam să ne vedem din 3 în 3 luni în Piața Universității” (Traian Băsescu), “Promit că voi face autostradă suspendată peste București” (Sorin Oprescu) sau “Promit că vom da 20.000 de euro tinerilor care se întorc acasă” (Mircea Geoană, frază rostită cu o falsitate exagerată) ? Tot în procente, câți dintre ascultătorii lui Sișu și Puya înțeleg mare lucru din ultimile două melodii ale trupei ? Știu oare 15-20% ce țări se află în Balcani sau știu măcar 30-40% engleză cât să înțeleagă fraza “I can change the world” ?. Dintre cei care pot înțelege fraza, câți pot să-și dea seama că ea sugerează publicului să se schimbe pe el însuși, fiindcă numai așa schimbă lumea (ceva ca în Man in the mirror de M. Jackson), schimbarea sugerată fiind să nu mai privească toate posturile gen OTV și TarafTV ?
Din nefericire, tinerii hip-hopperi râd la glume proaste, scupiă și aruncă cu hârti pe jos, poartă șepci și haine largi doar ca să pară duri, folosesc violența ca să-și rezolve problemele și să se fălească la prieteni și nu prea deschid cărți decât la școală, deci în concluzie extrag numai ce poate înțelege orice cap pătrat și folosesc ce știu numai după cum le vine bine.
S-a gândit, până acum, vreun artist al genului să corecteze această eroare, s-a gândit vreun hip-hopper care se încadrează în procentul mic al acelora care nu ascultă muzica asta degeaba să facă un site sau blog în care să explice versurile melodiilor, s-o fi gândit cineva că mase bune de oameni sunt conduse în direcții greșite de un lucru care ar trebui să-i facă mai buni? Eu cred că nu, dar poate mă contraziceți.
Un, doi, un, doi, foamea atinge cele mai sensibile părți ale stomacului iar Ketchup-ul Tomy (care chiar dă gustul, nu glumă) stă rece și proaspăt în frigider. Sunăm la o pizzerie mai nouă, mai puțin faimoasă și mai puțin frecventată decât altele:
-Bună ziua, aș vrea o pizza mare.
-Un număr de telefon, o adresă și un punct ca reper, vă rog
-…..
-În 20 de minute, o zi bună în continuare
Și așa și e, în 20 de minute vine o pizza apetisantă care poate conține (la carere) și ketchup și maioneză.Costul este de 17.5 RON iar dacă vrei restul neapărat, băitaul se duce și la magazin pentru tine ca să schimbe banii.
Și unu, și doi, și trei și iar mi-e foame. Sunăm iar, dar de data asta persistă o eroare de conexiune. Din nevoie mă decid să apelez o altă pizzerie, mult mai de fițe, mult mai faimoasă, care o știu de când eram de-o șchioapă de când prima nici măcar nu era pe harta orașului.
// Începutul de la prima parte a conversației la telefon, numai că nu mi se cere punct reper
-În cam o jumătate de oră.O zi bună
Peste 35 de minute sună telefonul:
-Bună ziua, puteți să-mi spuneți și mie pe ce parte aveți blocul?
//Îi explic frumos omului
-Puteți să așteptați la scară, vă rog? Ajung în două minute!
-Bine, vă aștept
După 5 minute de stat în frig apare și curierul meu rapid. Pizza este minusculă, costă 20 RON (defapt 19.6, dar responsabilul de livrare spune acest detaliu la sfârșit cu un ton ca pentru “oricum nu mori tu de 40 de bani”) și nu are nicio picătură de ketchup sau maioneză. O mănânc mai mult de foame și ajung să-mi dau seama că minusculitatea asta de-abia m-a săturat numai pe mine.
Sunt victimă al unui sindrom care se pare că nu are leac sau cură. Sunt victima toanelor de fiecare zi pe care le schimb mai repede decât se schimbă vremea.Ce mă îngrijorează este că nu e ceva nou, ba din contră, îmi dau seama că sindromul m-a apucat de mult dar ceva l-a mascat în așa fel să nu observ și să cred că viața decurge normal, deși se schimbă vizibil.
Ieși din casă în 10 minute, du-te la un suc, cumpără repede un Cola și comandă o pizza, ascultă de 100 de ori aceeași melodie să-i înveți și notele muzicale pe din-afară, ia bicicleta și umblă singur de nebun prin oraș, apucă-te să înveți la chitară. Doar câteva dintre multele toane și mofturi care mi-au umplut și încă îmi mai umplu capul.
Poate cea mai periculoasă boală, boala mofturoasă AH1N2. Statul ar trebui să ia măsuri și să închidă vreo 90% din școli să prevină răspândirea sa la alte 10 procente din tineretul capitalist trecut de 12 ani. Dacă vreți s-o vindecați, n-aveți decât să faceți injecții cu somnifere sau să pregătiți lista de mofturi pentru a o duce la un bun sfărșit, cât mai repede și cât mai eficient, după cum noi toți dorim să ne iasă lucrurile.
Iar ca să mă ajutați să mă lecui de boală prin a doua metodă, fiți buni și spuneți-mi cum se manifestă și la voi (în particular) boala mofturoasă, ciuma secolului 21.
Cred că voi deschide un nou topic de discuții și anume despre problemele de atitudine, mai exact despre incompatibilitățile dintre atitudinile unora și atitudinea mea. Dacă vă așteptați să găsiți filozofiile lui Socrate, mai bine căutați alt blog fiindcă aici veți găsi numai subiectivul pur și curat ca apa râului Doamnei (înțelegeți aluzia).
Ce-mi provoacă mie de cele mai multe ori dezgustul este atitudinea șovăielnică cu care unii îmi tratează ideile atunci când vor clar să le refuze, nu că aș avea ceva cu refuzul lor. Poate uneori sunt prea impunător, dar nu am ajuns niciodată să forțez pe cineva să accepte un lucru. Nu sunt nici Hitler sau Stalin și nici Ceaușescu sau Băsescu, sunt un simplu puști care vrea să-ți știe opinia și acceptul, eu așa mă prezint când am nevoie de un răspuns clar. Nu știu ce-o fi de capul ălora care după ce și-au stors mintea de idei ingenioase de-a amâna un refuz clar și categoric schimbă subiectul printr-o privire îndoielnică care să mă lase în ceață.
-Ce spui, vrei să mă ajuți cu asta?
-…..
-Da sau nu?
-Mai văd, nu știu exact.
-Păi te deranjază cu ceva?
-Nu, nu cred.
-Atunci?
-Lasă, mai vedem.
Cam ăsta e șablonul care se mulează pe majoritatea exemplelor și nu ar fi nimic dacă aceeași conversație nu s-ar repeta de mai multe ori cu aceeași persoană la insistențele mele. La cum am început să aud într-o perioadă astfel de fraze, a început chiar să-mi placă când cineva îmi refuză propunerea din start, (poate o să ajungă să-mi placă, în mod nebunesc, chiar mai mult decât dacă ar accepta-o). Și fiindcă tot ne îndreptăm către o Românie a bunului simț și al respectului, sper să dispară sfiala de-a răspunde direct și omenește printr-un refuz categoric unde e cazul.
De un an tot colecționez la Revise Evrika, însă de-abia de-acum am început să le iau în serios, să le citesc mai mult și să mă apuc să fac mai multe probleme de fizică din ele.
Pe când analizam mai în amănunt o revistă Evrika, mi-a atras atenția acea săgeată cu orientare dreapta-sus vizibilă deasupra globului pănânesc de pe coperta din față. Săgeata este transparentă și nu cred că indică vreun element anume de pe coperta revistei.
Toate ca toate, că o reprezenta ea linia imaginară a ecuatorului sau vreun vector, că o fi numai un element de estetică, tot mi se pare dubios faptul că mai este și galbenă pe deasupra. Deci, ce partid politic are orientare de dreapta, are culoarea poltică galben și mai are și o săgeată similară cu aceasta pe stemă? PNL cumva?
Nu am ajuns cu presupunerile la acest nivel, dar s-ar putea ca revista să fie sponsorizată parțial și de primăria municipală din Brăila, lucru care ar explica apariția acelui element pe copertă.
Ca să nu bag mâna în foc sau să exagerez, includ și varianta mai plauzibilă cititorului cum că editorii revistei nu iau în seamă simbolistica aceasta foarte apropiată de cea a PNL-ului și că revisele Evrika ce apar în fiecare lună nu fac decât să moștenească șablonul de la mama lor apărută de prima dată.
Deci, în cazul acesta, “A fi sau a nu fi?”-ul ia următoarea formă :
Este revista Evrika un instrument subliminal supus PNL-ului sau o victimă a lipsei de atenție ori a indiferenței unor editori?
Noi, postdecembriștii, suntem foarte diferiți și diverși. Comparativ cu vechii noștrii predecesori, am părea chiar diametral opuși dacă nu am ști că tot din același spațiu ne tragem, chiar de timpurile diferă de la cer la pământ.
Știți că n-am trăit nicio secundă în epoca extremistă, dar din filme și din unele cărți mi-am dat seama că tineretul din acea perioadă era foarte omogen, mai mult dintr-o singură bucată. Practic, cu toate că avea libertate într-o anumită limită, mie mi s-a părut că generația postbelică avea toate trăsăturile de îndobitocire spirituală, supunere și în măsuri mai mici unele calități insuflate de regim. Cazurile fericite în care studenții se opuneau discret regimului deveneau din ce în ce mai puține iar asta fiindcă exista acea scânteie de speranță care-o treceau mereu în revistă cei născuți pe vremea lui Carol al II-lea. Totuși, aceste cazuri fericite le numesc numai niște excepții de la regulă fiindcă în viziunea mea, tinerii preluau mereu aceleași însușiri și ajungeau în mare parte la fel.
Acum, noi adolescenții, avem de suportat o represiune din partea celor care au trăit în timpurile lui Dej și ale lui Ceaușescu. Învățați să-și trăiască viața după un anume tipar, cei mai în vârstă ne bombardează cu afirmații de genul “Eu la vărsta ta, aveam alte ocupații” sau “Când eram eu tănăr, nici nu se punea problema să…”. Din păcate sunt foarte puține situațiile în care un vârstnic să se dezică de atitudinea asta vexantă și nu e exclus să-i tragă după ei pe tinerii slabi de caracter și influențabili. Lumea este alta iar tineretul și-a schimbat cu mult modul de viață.
Alt lucru de observat este eterogenismul nostru care acum 30 de ani nu avea vreo importanță așa ridicată. Am observat cum luând în paralel două sau mai multe persoane de vârstă apropiată mie, sunt toate șansele să văd cu totul alte mentalități și idei de fundament, chiar dacă le compar cu mine, nu numai între ele. Fiecare tinde spre a fi mai liber iar sintagma “Unitate în diversitate” pare că e aplicabilă pentru cei care nu au porniri de prejudiciu și antisociale. Nu vreau să laud regimul, dar spre deosebire de cel vechi, acesta ne-a dat libertatea de alegere selectivă și de a vedea și între două extreme. Diferențele dintre noi se observă mai mult la cei de vârste apropiate : dacă mister X și prietenii lui umblă prin cinematografe și pe la concerte de la 15 ani, Z și prietenii lui s-ar putea să ajungă și la 20 de ani fără a vedea proiecția unui film dar să fie amatori de muzică și fotbal. Aici e cel mai interesant, fiindcă apare un conflict de natură internă când X se miră cum Z n-a mers în viața lui la cinema iar lui Z nu-i vine a crede că X nu are prea multe în comun cu muzica. Dacă ajung să se certe sau să colaboreze nu pot să zic la modul general, fiindcă eu am văzut mai mult cazuri de înțelegere reciprocă.
Vreau să aduc, în încheiere, o scurtă paralelă între “United forever in friendship and labor” (=uniți pe vecie în prietenie și muncă, slogan comunist) și “United in diversity” (asta mă gândesc că știți și voi de unde e). Comparându-le, nu vi se pare că exprimă exact ce am scris eu în rândurile de mai sus? Ambele sunt subiective, dar prima își propune o utopie de nerealizat (cum o societate nu poate fi niciodată din numai o bucată) iar a doua propune numai o înfrățire și o înțelegere reciprocă în ciuda diferențelor.
Vouă vi se pare teoria asta bună în mare măsură? Se aplică și în cazul vostru?
Toată lumea parcă vrea să se schimbe ceva în România, să se facă reforme uriașe, să se stopeze corupția și să nu mai fie atâta sărăcie.Întrebarea este..Ce fac acești oameni pentru a ajuta țara să fie mai bună ? Păi mănâncă semințe pe stradă, le aruncă pe jos sau ,mai rar , la vreun coș (dacă se întâmplă să se împiedice de el, și atunci să nu se lovească prea tare că altfel îl și răstoarnă de nervi), nu participă aproape deloc la viața publică a orașului sau a țării și continuă să filozofeze moduri în care să schimbe țara (iar dacă ar ajunge la putere, toate aceste idei ar fi înlocuite de metode geniale de a o fura).
Vreau să rog pe oricine a ajuns să citească prin zona mea, să țină seama de următoarele 5 metode de respect minim pentru România în care trăim și care nu intră decât în strictul firesc :
Nu mai arunca gunoi pe stradă.Când îți vine să arunci o hârtie, o doză, o stică sau mai știu eu ce, mai întâi uită-te în jur dacă nu cumva poți să ochești un coș de gunoi.Dacă nu poți, ține-o în buzunar sau în mână până ajungi acasă sau până vezi prima pubelă.
Nu te mai uita la emisiuni care promovează prostia (Dan Diaconescu, etc).Nu faci decât să le alimentezi pofta continuă de bani și să încurajezi și pe alții să-și umple mintea cu tot felul de chestiuni neimportante și care le distrag atenția de la prioritățile de zi cu zi.
Nu mai da bani copiilor străzii sau cerșetorilor.În felul acesta îi încurajezi să-și continue viața lor în același ritm și să nu pună mâna pe carte sau pe orice instrument de muncă.
Cumpără produse românești, fiindcă e trist să vezi cum alte state scot miliarde de pe urma noastră iar noi sărăcim, rămânem fără locuri de muncă și ajungem în pragul sărăciei extreme.