Postări etichetate cu ‘introducere’
Ping! S-a aprins un beculeț, nu știu de unde până unde dar s-a aprins, așa ca din senin și cu o idee și mai trăznită decât toate care le-am avut până acum. O idee de acest gen m-a făcut odată să pierd timp prețios ascultând niște lecții de germană cu gândul că poate se prinde ceva de mine (și s-a prins, puțin dar bun ca pentru început) și tot aceeași idee m-a făcut să dau banii pe niște cărți dedicate nemțismului oral, cu gramatică și cu scriere. Ideea de-a învăța germană îmi venise într-o clipită, fără să-mi sugereze nimeni nimic și fără măcar să mă fi gândit în acel moment la limbi străine (cred că mi-era sete și mă repezeam să ajung acasă, deci ce influență putea să-mi provoace asta ?).
Bun, v-am cam lăsat cu buza în soare în paragraful precedent fiindcă tot n-am dezvăluit ideea genială și satanică care m-a lovit ca un rahat de guguștiuc.. Totul a început pe stradă când după Nirvana și Deep Purple mi-a venit în căști la MP3 Player un Green Day cu “Homecoming”-ul lor. În versurile cântecului (fiindcă îmi pasă de ce mi se cântă) am detectat ceva asemănător cu : “I got a rock’n roll kid,/ I got a rock’n roll live,/ i got a rock’n roll car,/ And I can play the guitar”.
Nu am copii rock’n roll, nu am viață de rocker împătimit, nu am mașină de rocker, măcar de-aș ști să cânt la chitară. Atunci a fost un mare ping.Ce-ar fi să învăț și asta? Nu că aș vrea să am cariere la trupe rock celebre sau că mi-aș baza viitorul pe o bucată de lemn cu 7 corzi, dar mai mult pentru mine ca persoană. Ce, ar strica dacă aș ști să scot niște sunete dintr-o scândură putredă?
După o perioadă în care am rămas exaltat de idee în sine, m-a lovit cruda realitate că nu am nicio șansă să învăț să mânuiesc o chitară. În primul rând am dat cu piciorul șansei ăsteia când mi s-a deschis cel mai mult, acum vreo 3 ani. Apoi, în orașul acesta nu am auzit să fie prea multe centre pentru a antrena mofturoșii cu idei. În ultimul rând, unde mai învăț să cânt la chitară când am două examene de engleză anul ăsta și două olimpiade la care trebuie să trag tare?
Cert nu poate rămâne nimic. Până acum nu mă incită ideea cât să nu pot dormi noaptea și nici nu mă uit prin vitrine și pe postere în speranța că o să văd măcar o coardă de chitară. Tot ce pot să zic cert este că peste 3 luni dacă nu o să mă vedeți cântând la o chitară, înseamnă că mi-a trecut.
Etichete: introducere, pasiuni, vestul și vecticul
Aparție de Merită văzut
Cred că voi deschide un nou topic de discuții și anume despre problemele de atitudine, mai exact despre incompatibilitățile dintre atitudinile unora și atitudinea mea. Dacă vă așteptați să găsiți filozofiile lui Socrate, mai bine căutați alt blog fiindcă aici veți găsi numai subiectivul pur și curat ca apa râului Doamnei (înțelegeți aluzia).
Ce-mi provoacă mie de cele mai multe ori dezgustul este atitudinea șovăielnică cu care unii îmi tratează ideile atunci când vor clar să le refuze, nu că aș avea ceva cu refuzul lor. Poate uneori sunt prea impunător, dar nu am ajuns niciodată să forțez pe cineva să accepte un lucru. Nu sunt nici Hitler sau Stalin și nici Ceaușescu sau Băsescu, sunt un simplu puști care vrea să-ți știe opinia și acceptul, eu așa mă prezint când am nevoie de un răspuns clar. Nu știu ce-o fi de capul ălora care după ce și-au stors mintea de idei ingenioase de-a amâna un refuz clar și categoric schimbă subiectul printr-o privire îndoielnică care să mă lase în ceață.
-Ce spui, vrei să mă ajuți cu asta?
-…..
-Da sau nu?
-Mai văd, nu știu exact.
-Păi te deranjază cu ceva?
-Nu, nu cred.
-Atunci?
-Lasă, mai vedem.
Cam ăsta e șablonul care se mulează pe majoritatea exemplelor și nu ar fi nimic dacă aceeași conversație nu s-ar repeta de mai multe ori cu aceeași persoană la insistențele mele. La cum am început să aud într-o perioadă astfel de fraze, a început chiar să-mi placă când cineva îmi refuză propunerea din start, (poate o să ajungă să-mi placă, în mod nebunesc, chiar mai mult decât dacă ar accepta-o). Și fiindcă tot ne îndreptăm către o Românie a bunului simț și al respectului, sper să dispară sfiala de-a răspunde direct și omenește printr-un refuz categoric unde e cazul.
Etichete: introducere, psihologie
Aparție de Grămada cere vârf
Să admitem, comunismul ne-a lăsat ca moștenire un mod de gândire foarte prost și care ne pune în inferioritate față de cei din occident. Bătrânii cu care avem tangențe în cotidian sunt foarte influenți și tind să ne insufle o mentalitate învechită și, mai presus de toate, foarte dăunătoare nouă ca persoane sociale. De cele mai multe ori îi putem recunoaște după niște zicale tipice , despre care vreau să vorbesc în acest articol.
- Îi las, că oricum cel de sus îi vede..Nu, o mare greșeală. Cine face rău nu trebuie lăsat în pace să scape cu ce a făcut. Dacă va vedea că îi merge și că mereu se alege cu câte ceva, persoana în cauză va continua să facă rău până pe lumea ailaltă. Dacă îi dai celui rău ocazia să rămână pe aceași poziție, el te va ataca pe tine și pe mulți alții încontinuu. Nu cunosc originea exactă a acestui proverb, dar înclin să cred că a fost lansat de propaganda comunistă pentru a stopa repugnanța publicului față de nedreptățile ce se petreceau în țară. Consider că extremiștii de stânga s-au folosit de credința poporului, de prostia lui (atenție, nu spun aici că poporul era prost fiidncă credea în Dumnezeu, ci că lăsa credința să-l influențeze prea mult și nu mai distingea învățătura adevărată de cea falsificată) ca să-i poată manipula mult mai ușor. De remarcat este că oamenii care folosesc în ziua de azi acest fragment sunt de acord și că “Cea mai bună apărare e atacul” și că “Dumnezeu te ajută dacă te ajuți singur”.
- Cei mai inteligenți cedează..Iarăși ceva destul de revoltător. Să cedezi când vezi o luptă crâncenă în față și să le dai la toți peste nas cu citatul de mai înainte. Îmi vine greu să mă gândesc cum cineva își lasă de-o parte toate interesele și îi dă oponentului câștig de cauză numai fiindcă este îndoctrinat cu așa ceva. Și aici cea mai logică explicație ar fi regimul totalitar comunist care ne-a presat țara timp de 50 de ani.
Etichete: banateni, comunistii, introducere, politica, psd
Aparție de Prostie curată
Pregătirea, pregătire..De azi până la miezul de nucă al campaniei electorale pentru postul suprem în republica noastră nu mai e decât o aruncătură de băț.
De anticipat nu cred că poate anticipa vreun analist politic în mod obicetiv și nici eu nu pot să-mi închipui situația în care ar câștiga alegerile altul decât preferatul meu pentru fotoliu.
2009 trebuie marcat ca fiind anul în care campaniile electorale au început să se desfășoare pe internet în adevăratul sens al cuvântului.Neluându-l în seamă pe Zoso-ul neutru și împotriva tuturor, pe Badea anti-băsescu sau pe portalele de știri care înclinau ușor balanța spre subiectiv, n-am putut să nu rămân puțin cu gura căscată până-n pământ când m-am trezit cu o reclamă PNL de toată frumusețea pe Trilulilu.Nu orice reclamă PNL, ci una în care aceștia arătau cu degetul către PSD, îi criticau direct, ba chiar au știut cum să se adreseze oricărui public indiferent de vârstă.Trilulilu a dat startul, restul se va derula ca și cum ar fi fost așa de un secol.
În perioada aceea nu-mi prea păsa de politică, dar din acest moment m-am decis că n-o să stau cu mâinile-n sân și că deși nu pot vota, o să susțin pe blog și pe restul site-urilor mele pe acela care, după părerea mea, merită pe deplin fotoliul de la Cotroceni.Nu pot vota, nu am încă drepturi depline, dar de închis gura nu poate nimeni să mi-o închidă.
Pregătiți-vă, lupta începe…
Etichete: internet, introducere, viitor
Aparție de Politicul
Ce legătură are școala cu toamna, ce n-ați mai văzut școală de vară?
Ce-mi pasă că s-a răcit vremea? Ce, vara n-are momente răcoroase?
Ce dacă am răcit? Ce, n-ați mai văzut oameni care să umble vara cu batiste?
Ce dacă s-au zbârcit toți copacii și au căzut frumzele? Ce, cum de sunt jumătate din ei verzi?
Și fiindcă am avut prea mult tupeu să nu recunosc toamna cum nu recunoaște Serbia pe Kosovo a trebuit să-mi dea destinul ăsta dur o palmă ca să mă trezesc la realitate..
Întâmplarea senzațională s-a petrecut ieri seară, când pentru a facilita temele de școală, m-am hotărât să sorb un pahar de NesTea, suc cumpărat și pus la frigider de mine încă de la sosirea acasă.Frigiderul se deschide, sticla o înhaț, lichidul curge în pahar dar când a fost să-l dau pe gât, lucrurile nu s-au potrivit cu socoteala de-acasă.Cum am eu obiceiul când mor de sete, să înghit repede și pe nerăsuflate, m-am ales cu o gură bună de vin de struguri proaspăt culeși.În secundele ce-au urmat, am vorbit de rău de mama sticlei și de cine a făcut vinul slab ca să se confunde la culoare cu Nestea-ul, precum și de cine l-a pus tocmai în sticla mea de suc.După ce am aruncat restul de otravă în chiuvetă, mi-am dat seama cum confundasem prostește sticla mea de ceai cu cea vin, punând-o pe a doua la frigider și lăsând Nestea-ul la temperatura camerei.
Dă-i să bea o înghițitură de vin unuia care n-a băut la viața sa mai mult de un pahar de băuturi alcoolice, și care e atât de alcoolofob că a refuzat până și sortimente de Metaxa gratis.Mai pune-l după asta să-și continue și temele sau să mai țină ochii deschiși pentru niște tv înainte de somn.
Dacă spiritul mohorât din jur nu m-a făcut să-mi dau seama că a început anotimpul tomatic, atunci gustul strugurilor îmbibat cu puțin alcool au trezit pe drept spiritele.Cam așa m-am trezit eu că încep să recunosc toamna.
Etichete: introducere
Aparție de Grămada cere vârf
Mai avem circa o lună jumătate până la marile alegeri prezidențiale, la care se va realege președintele statului.Cu mult peste 50% din populația României refuză pur si simplu să se prezinte la vot, lucru care nu aduce nimic bun pentru țară din orice punct de vedere ai privi.
Ia un elicopter până la zilele Orșovei sau până la Tismana, du-te până în Cluj pe banii statului la un eveniment, ciocnește un păhărel de votcă sau de coniac cu oamenii pe care-i vezi pe la evenimente, că doar așa se fac voturile…Lumea fie se va prezenta la vot și îi va vota pe cei care au ciocnit păhărele fără măsură, fie va sta acasă.Ce se întâmplă cu aceia care vor să facă într-adevăr ceva pentru țară dar care nu au pur și simplu cum să se facă așa de bine auziți?Ăia să putrezească că doar nu-s buni de nimic.
“Toți sunt la fel”, îmi spune doamna de Informatică după ce se așează lângă mine ca să fie sigură că nu le dau la colegi la lucrare.O întrebasem înainte “pe cine votați” iar fiindcă s-a strâmbat în sensul de “ce-ți veni,așa?” am continuat întrebând “ce culoare?”.
Comună indiferență, îngrijorătoare indiferență, prezentă la mai mult de 50% din populație..La un procent mare de oameni care nu au analizat niciodată pe fiecare candidat în parte (până și pe cei foarte mici), care nu s-au uitat să vadă cum fiecare președinte al țării din 90 încoace nu a fost în trecutul de dinainte de 89 decât un comunist îndoctrinat al PCR-ului.Un procent mare ce nu trage o linie și să aleagă pe cel mai bun dintre toți răii (fiindcă doi oameni nu sunt niciodată la fel, la fel cum nu sunt fizic nu sunt nici psihic) și să-i acorde lui votul de încredere ca să evoluăm cât de puțin.
Oameni buni, stop indiferenței.Acesta e mesajul…Petreceți mai mult de 10 minute pe zi gândindu-vă la bunele și relele oamenilor politici și mare atenție, fiindcă dacă nu votați schimbarea, tot aceiași oameni o să iasă și tot la fel o să fie condusă țara.
Etichete: ardeleni, criza economica, internet, introducere, moldoveni, olteni, psihologie, unguri, viitor
Aparție de Politicul
Un conflict continuu îl au oamenii pe tema asta,care până la urmă e o dilemă,dar odată soluţionată rezultatul rămâne pe termen lung(cel puţin până te muţi în altă locuinţă).Unde e mai bine,la casă sau la apartament?
Eu unul când am deschis ochii,i-am deschis într-un apartament cu două camere unde dormeam în pat cu părinţii.Pe lângă acel apartament mai aveam şi o casă prin zona plină de ţinagi a oraşului dar care era prea mică.După ce am stat mai mult de 5 ani în acel apartament,părinţii au hotărât că ar fi cazul să ne mutăm.Eu creşteam şi probabil aş fi avut nevoie de o cameră proprie iar noi cu toţii de o locuinţă mai modernă.De când am auzit ideea am făcut zarvă fiindcă mă acomodasem cu locul,cu copiii,cu magazinele,cu piaţa şi ideea că m-aş putea trezii în cealaltă parte a oraşului pe care nu o cunoşteam aproape deloc mi se părea revoltătoare.Fără voia mea,ai mei au vândut casa şi apartamentul şi ne-am luat un altul,dar cu 4 camere la numai 1km distanţă.Deşii am regăsit şi aici multe din vechile elemente ale apartamentului natal,tot nu era ca acasă .În acel apartament cu 4 camere de pe strada Anghel Saligny am rămas de pe la 5 ani(poate chiar mai devreme) şi în el mă aflu chiar acum scriind mesajul acesta.
Imediat ce am început să deschid ochii şi mai mult,am observat câte dezavantaje pot fi în viaţa urbană la bloc.În primul şi în primul rând e imposibil să nu te deranjeze cât de puţin vecinii.Aceşti ghimpi în spinare fac frecvent câte-o gafă enervantă sau se ceartă între ei ca bovinele,deranjând restul lumii.Nu mă refer stric la vecinii de pe scară,ci la vecinii de bloc.Când am lăsat odată uşa deschisă m-am trezit cu un beţiv în casă care cerea săracul 50 RON ca să mai dea peste cap o sticlă sau două de coniac mai de sărbători.Fireşte că l-am dat afară fără să mă uit la el şi i-am spus că-i dau şi un milion,numai să-mi facă plăcerea de-a se muta.De unii vecini sunt încântat fiindcă mi-au devenit în timp prieteni şi sunt aşa şi în ziua de azi,dar pentru tembelii care urlă noaptea,care pun muzică la maxim la 5 dimineaţă,care opresc coloana de apă caldă să urce din subsol m-aş muta cu drag la o casă.
Şi ce bine ar fi să stau la casă.Privit din satelit,Severinul arată groznic în zona cu blocuri.Este parcă un sat vietnamez jegos şi de un alb îmbâxit cu gri.Zona caselor este roşie ca un trandafir,forma ţiglelor dă un model general splendid ce e înfrumuseţat de cele câteva grădini pline cu flori.
Avantajele traiului urban la casă sunt neţărmurite odată ce vei scăpa de problemele financiare.Poţi dacă vrei să spargi pereţii în formă de M şi nimeni n-o să zică nimic,poţi să porneşti căldura în centrul verii cum ţi se năzare,îţi poţi face o piscină pe care s-o transformi iarna în patinuar,poţi asculta muzică cât de tare vrei în incinta camerei tale şi să şi ţopăi că n-o să se audă nicăieri decât în propriul cămin.Eu aş putea avea o cameră aşa cum mi-am dorit întotdeauna:cu patul îndreptat înspre est,cu o terasă,cu bibliotecă şi pat de o persoană iar unul dintre cele mai bune motive,aş putea avea un câine(doar aţi văzut în postarea anterioară cât de mult iubesc căţeii).
Cu toate astea,mai am numai 3 ani de stat în Severin aşa că ideea casei este de mult fumată.Numai când o să fiu pe banii mei poate mă vor ţine puterile să fac un efort pentru asta.
Life goes on…
Etichete: introducere, severin
Aparție de Am scris eu asta?
Să începem direct:Iubesc câinii.Nu ştiu din ce motiv,dar pur şi simplu îmi sunt dragi.Când eram mic aspiram atât de mult la un căţeluş,încât am făcut odată şi greva foamei ca să-i conving pe părinţi să-mi cumpere unul da’ au întors-o cum au întors-o şi tot nu mi-au luat..’Câinele nu se ţine în casă’ bla bla bla….’Nu cureţi tu după el’ bla bla bla….’Îl scoţi tu în fiecare dimineaţă pe-afară?’ bla bla bla…..În final tot fără câine am rămas.Vecina din scara de alături are un ciobănesc german pe care îl ţine într-un apartament cu două camere,până acum nu i-a explodat apartamentul din cauza lui iar argumentul ăsta atât de des folosit mi-l blocau zicând ‘aia-i nebună la cap’(mai puteam comenta ceva la asta?).
Ca să vă schimbaţi cu totul impresia despre mine o să vă povestesc mai multe despre câinele meu de la ţară,Boby,care cu toate că nu-i decât pe post de gardian în lanţuri,s-a bucurat de atenţia mea pe tot parcursul şederilor mele în zona rurală.Are blana brun-roşiatică cu tente de portocaliu,şuviţe negre pe alocuri şi ochii negrii profunzi.Când îşi scoate limba uriaşă,care parcă a absorbit un ocean de apă nu pot să nu zâmbesc cel puţin.
Prietenia mea cu Boby(oficial Jiplea Bobernard) a început prin 2006 când m-am gândit că mai e cazul să trec şi pe la ţară.Mai întâi fugea de mine când mă vedea dar după ce a văzut că-l mângâi şi că-i dau să mănânce a început să sară pe mine şi să mă tragă cu colţii de pantaloni(scuze pentru sintagmă,sper că nu înţelegeţi ce mă gândesc eu că aţi putea înţelege).Peste puţin timp m-a recunoscut drept stăpân şi cel mai bun prieten…Am început să-l spăl,să-i aduc lapte ZuZu,pufuleţi,să-i tai roşii care să le mănânce şi ca tribut nemărginit,m-am înarmat într-o vară cu un prieten şi i-am construit în 3 zile o vilă de cuşcă cu secţiune pentru geam,acoperiş cu boltă şi scară ca de oameni.Dar câinele până la urmă e tot câine şi m-a făcut să-i trag o bătaie de nota 10 când m-a muşcat de picior(lăsându-mi o vânătaie vizibilă şi în ziua de azi).
În final,fiindcă aţi fost cititori de treabă şi aţi citit articolul vă încânt cu aceste două poze.În prima poză mă vedeţi pe mine acum mai mulţi ani jucându-mă cu micuţul iar în a doua aveţi o adevărată fotografie de artă.
Etichete: introducere
Aparție de Grămada cere vârf
Circula prin cercul meu restrâns de bloggeri urmăriţi zilnic,o leapşă foarte frumoasă care punea pe bloggeri să povestească experienţele lor internautice care i-a determinat să ajungă aşa cum au ajuns în momentul de faţă.Mai precis,cum s-au iniţiat în arta creeri de site-uri. (more…)
Etichete: blog, informatica, introducere
Aparție de Merită văzut
Anotimpul rece se instalează în Severin şi deja începe să mă prindă.Eu care mă lăudasem acum vreo 4 zile că deşii am transpirat la un bal de zici că am ieşit din piscină,nu m-a prins răceala a trebuit astăzi să iau tratament împotriva gripei,urmând să revin în pas cu lumea de mâine.Cum gripa m-a afectat total,nici pe blog n-am mai scris nimic.Aşa că ne revedem peste o scurtă perioadă de timp.
Până atunci Auf Wiedersehen
Etichete: introducere, severin
Aparție de Grămada cere vârf
