Hehe,e la modă să scrii pe blog la început de an,ceva vis-à-vis de anul viitor sau cel puţin o scurtă părere despre anul luat pe apele râurilor şi cine sunt eu să mă opun modei.
Pentru mine,2008 a fost probabil cel mai bun an din toţi cei până acum.De-abia în acest an am început să virez la drepta de pe şoseaua pe care mergeam fără oprire şi,cu siguranţă,fără prea multă minte.Ce poţi să-i ceri unui copil?Nu spun că m-am maturizat,fiindcă asta nu o să reuşesc prea curând,ci zic că am început să văd lumea cu alţi ochi.
Dacă tot am ajuns în 2009,cred că ar trebuii să înfruntăm un adevăr destul de dur.Urmează o perioadă teribilă până în 2012,lucru care l-au zis deja prea mulţi.Nostradamus a fost primul care ne-a vestit asta iar acum şi astrologii ne asigură că aşa va fi.Cine stie,poate nu o să ne mai permitem să ţinem bloguri,poate va sărăcii Google sau poate noi românii vom da dovadă de deşteptăciune maximă înfruntând totul cu brio.Cert este că războaie vor fi,iar în ziua de azi e de ajuns un război minuscul ca să fie declanşate conflicte mondiale(criza economică îşi arată colţii iar Israelul se pregăteşte de război).Nu sunt râzboaiele un motiv de bucurie,dar dacă se iscă unul,sper că vom putea să şi profităm de pe seama lui nu doar să pierdem şi probabil aceasta va fi ocazia pentru a reîntregii încă odată neamul românesc cu Cadrilaterul,Bucovina şi Basarabia.
Dar toate acestea sunt bullshits,nu pot eu prezice viitorul.Să sperăm că ne vedem cu bine în continuare şi un la mulţi ani întârziat tuturor bloggerilor,fiindcă de ei am uitat…

Lumea se plânge din ce în ce mai mult că nu are bani.Dacă înainte era cum era,de când cu criza economică auzi şi pe stradă şi prin magazine,aproape oriunde vorbindu-se despre problema banilor sau a locurilor de muncă.Deja şi emigranţii noştrii care spală rufele prin Spania,Canada sau Italia se tem că de la 1 ianuarie şi-ar putea căuta noi locuri de muncă,fiindcă patronii nu-şi mai permit să dea banii pe chilipiruri.
Ce-mi place şi mai mult este că lumea fumează în continuare.Procentele vânzărilor ţigărilor au fost foarte puţin afectate de criza mondială şi mă îndoiesc că o prognoză tragică şi asupra lor şi-ar avea rostul.S-au plâns la televizor şi săracii fitness traineri,şi vânzătorii de carne, cam toţi înafară de importatorii de ţigări care din câte văd, o duc la fel de bine.
Nu e semn bun,cu siguranţă, fiindcă un fumător cheltuieşte cca. 300 Ron/Lună pentru tutunul zilnic,lucru care înseamnă aproape 1000€/an.Ce n-ar face românul nostru dacă ar economisii pe acei 300 Ron?Ar mai rămâne atât de des restant pe la asociaţie şi chiar dacă nu are probleme de genul ăsta,ar mai putea să zică vara că nu-şi permite un sejur pe malul mării sau o excursie de două persoane în europa de vest?Oricât de scumpe ar fi vacanţele departe de casă,la două persoane le ajunge 1000€ pentru a vedea o bucată din lume,mai ales dacă ne gândim că sunt două persoane care pe salariu,nu una singură,deci ar venii 1000€ de fiecare.
Privită problema din alt punct de vedere,ţigările sunt ca nişte droguri şi îl afectează pe fumător atât psihic cât şi fizic.Mi s-a întâmplat să întreb o persoană care mi s-a părut ambiţioasă de ce nu se lasă de fumat iar aceea a spus că nu i se pare mare filozofie,că a făcut-o o odată ca să-şi demonstreze că poate,dar că pur şi simplu nu vrea ea să se lase.Înclin să cred că nu minţea,fiindcă am destule motive,dar reacţia asta aproape indiferentă la un lucru atât de important m-a pus pe gânduri.Când am întrebat-o de ce nu se lasă de fumat,deja parcă vorbeam cu nicodina,nu cu ea.E clar că această indiferenţă ce-i contrazice ambiţia după care o ştiu e o afecţiunde psihică a ţigărilor de toate zilele.
Cred că ar trebuii să ne afecteze atât de mult criza mondială încât să ajungem să cerem ajutor Ethiopiei ca să nu mai avem fumători în ţară şi nici atunci nu ar rămâne fumătorii pe deplin convinşi că i-ar fi ajutat înainte cu ceva dacă n-ar fi fumat.Ce-i drept este că oricât de multe ne-ar ameninţa criza,o societate ca a noastră nu poate fi niciodată pregătită psihic să facă faţă unei situaţie gen cea actuală.

Şi bloggerii mai iau pauze de sărbători iar din câte-am văzut de la trafic,şi vizitatorii.
Crăciun fericit,sărbători fericite şi poate nu ne mai auzim până la anu’…..

Nu ştiu de ce,dar cu toate că am răbdare de aur şi nervi de oţel,nu pot să mă înţeleg cu sportul acesta.Taică-meu e un împătimit al pescuitului şi de când eram mic m-a învăţat cum stă treaba şi cu ce se mănâncă iar de fiecare dată când mă duceam pe la ţară,era imposibil să nu-l aud pe văru-meu întrebând de undiţe,bejuici,râme sau mai ştiu eu ce.În Severin foarte puţini pescuiesc fiindcă deşii avem Dunărea la o aruncătură de băţ, nu e chiar floare la ureche.Peştii nu trag în zonele de lângă gară sau oriunde sunt oameni.Ca să pescuieşti cu succes trebuie să găseşti un loc fie mai înspre Şimian,fie mai înspre banatul apropiat,mai aproape de Orşova.Cel mai adesea,totuşi, de pescuit dai în zonele rurale,mai ales în satele dunărene iar ca să prinzi peşte trebuie să stai un timp,nu glumă.
Să revenim la activitatea în sine..Stai într-un loc pustiu,te deconectezi cu totul de cotidian,eşti atent mereu la locul momit iar când vezi că trage,tragi şi tu undiţa ca să-l prinzi pe Boby mic,ce risipă de timp!Câte lucruri folositoare pentru tine şi pentru lume nu poţi face în acest timp îndelungat pe care îl petreci la marginea unei ape meditând?
N-ar fi mai bun un sport clasic care antrenează toţi muşchii şi eventual unul cu un obiect al muncii ca să antreneze şi creierul decât această activitate neantrenantă care te-ţi anchilozează încheieturile şi care te face să ai o gândire înceată şi lentă specifică ardelenilor(sorry H₂,vorba e din popor)?

Nu oricine se afundă în psihologie şi nu oricine ştie să o şi folosească aşa cum trebuie,fiindcă e o ştiinţă complicată plină de noţiuni cărora mulţi li s-ar părea abstracte.În psihologie sunt folosite multe denumiri dubioase ce până la urmă n-au rol decât în a o structura cât mai solid în mintea învăţăcelului.În acest articol vreau să vorbim despre limbajul corpului(sau aşazisul body language) prin care fiinţa umană foloseşte trupul pentru a comunica trăirile interioare.
Inconştienţi,cu ajutorul instictelor involuntare lăsăm mediul înconjurător să înţeleagă ce părere avem despre un anumit lucru sau ce gândim la un moment dat.Un psiholog adevărat ştie când îl minţim şi ştie când avem ceva de spus şi pur şi simplu nu îndrăznim.Şcoala nu se ocupă cu astfel de studii fiindcă sunt considerate false dar dacă citeşti atent o tehnică dedusă de aceste procedee şi încerci să o testezi,o să ai surpriza să vezi că defapt ramura asta a psihologiei poate fi cea mai valoroasă dintre toate.E cel puţin interesant şi util să scoţi adevărul din cineva fără să-şi dea seama acela că ai făcut-o,să aflii ce gândeşte persoana cu care vorbeşti despre un anumit subiect sau să şti ce caracter are.Nu numai că un antreprenor trebuie să-şi cunoască bine clienţii,dar şi un om de rând trebuie să ştie cât mai multe despre prietenii săi şi rudele apropiate,în felul ăsta putându-se înţelege mai bine cu ei.Un om expert în citirea limbajului corpului nu numai că poate afla câte lucruri doreşte despre cineva,dar poate să-l facă pe acel cineva să-l placă în mai puţin de 10 minute,adaptându-şi personalitatea după a acelei persoane.
O subramură şi mai mică a acestei părţi a psihologiei studiază de asemenea scrisul de mână.Acest lucru l-am făcut puţin în gimnaziu ,mai mult ca un opţional, dar mai ţin minte unele lucruri din el.O persoană în general grăbită şi care tratează orice subiect fără să-l gândească prea mult face literele m şi n ca un u iar o persoană care-şi ascunde trăirile în ea trasează un cerculeţ întotdeauna în jurul semnăturii.
Ar zice nişte deştepţi că vorbesc tâmpenii şi că ce cred eu că realizează ‘body language’-ul nu e omenesc posibil,dar optimismul şi curiozitatea nu-mi permit să las asta de izbelişte,mai ales fiindcă am dat de nişte cărţi explicite şi ilustrate despre aşa ceva.

Un conflict continuu îl au oamenii pe tema asta,care până la urmă e o dilemă,dar odată soluţionată rezultatul rămâne pe termen lung(cel puţin până te muţi în altă locuinţă).Unde e mai bine,la casă sau la apartament?
Eu unul când am deschis ochii,i-am deschis într-un apartament cu două camere unde dormeam în pat cu părinţii.Pe lângă acel apartament mai aveam şi o casă prin zona plină de ţinagi a oraşului dar care era prea mică.După ce am stat mai mult de 5 ani în acel apartament,părinţii au hotărât că ar fi cazul să ne mutăm.Eu creşteam şi probabil aş fi avut nevoie de o cameră proprie iar noi cu toţii de o locuinţă mai modernă.De când am auzit ideea am făcut zarvă fiindcă mă acomodasem cu locul,cu copiii,cu magazinele,cu piaţa şi ideea că m-aş putea trezii în cealaltă parte a oraşului pe care nu o cunoşteam aproape deloc mi se părea revoltătoare.Fără voia mea,ai mei au vândut casa şi apartamentul şi ne-am luat un altul,dar cu 4 camere la numai 1km distanţă.Deşii am regăsit şi aici multe din vechile elemente ale apartamentului natal,tot nu era ca acasă .În acel apartament cu 4 camere de pe strada Anghel Saligny am rămas de pe la 5 ani(poate chiar mai devreme) şi în el mă aflu chiar acum scriind mesajul acesta.
Imediat ce am început să deschid ochii şi mai mult,am observat câte dezavantaje pot fi în viaţa urbană la bloc.În primul şi în primul rând e imposibil să nu te deranjeze cât de puţin vecinii.Aceşti ghimpi în spinare fac frecvent câte-o gafă enervantă sau se ceartă între ei ca bovinele,deranjând restul lumii.Nu mă refer stric la vecinii de pe scară,ci la vecinii de bloc.Când am lăsat odată uşa deschisă m-am trezit cu un beţiv în casă care cerea săracul 50 RON ca să mai dea peste cap o sticlă sau două de coniac mai de sărbători.Fireşte că l-am dat afară fără să mă uit la el şi i-am spus că-i dau şi un milion,numai să-mi facă plăcerea de-a se muta.De unii vecini sunt încântat fiindcă mi-au devenit în timp prieteni şi sunt aşa şi în ziua de azi,dar pentru tembelii care urlă noaptea,care pun muzică la maxim la 5 dimineaţă,care opresc coloana de apă caldă să urce din subsol m-aş muta cu drag la o casă.
Şi ce bine ar fi să stau la casă.Privit din satelit,Severinul arată groznic în zona cu blocuri.Este parcă un sat vietnamez jegos şi de un alb îmbâxit cu gri.Zona caselor este roşie ca un trandafir,forma ţiglelor dă un model general splendid ce e înfrumuseţat de cele câteva grădini pline cu flori.
Avantajele traiului urban la casă sunt neţărmurite odată ce vei scăpa de problemele financiare.Poţi dacă vrei să spargi pereţii în formă de M şi nimeni n-o să zică nimic,poţi să porneşti căldura în centrul verii cum ţi se năzare,îţi poţi face o piscină pe care s-o transformi iarna în patinuar,poţi asculta muzică cât de tare vrei în incinta camerei tale şi să şi ţopăi că n-o să se audă nicăieri decât în propriul cămin.Eu aş putea avea o cameră aşa cum mi-am dorit întotdeauna:cu patul îndreptat înspre est,cu o terasă,cu bibliotecă şi pat de o persoană iar unul dintre cele mai bune motive,aş putea avea un câine(doar aţi văzut în postarea anterioară cât de mult iubesc căţeii).
Cu toate astea,mai am numai 3 ani de stat în Severin aşa că ideea casei este de mult fumată.Numai când o să fiu pe banii mei poate mă vor ţine puterile să fac un efort pentru asta.
Life goes on…

Să începem direct:Iubesc câinii.Nu ştiu din ce motiv,dar pur şi simplu îmi sunt dragi.Când eram mic aspiram atât de mult la un căţeluş,încât am făcut odată şi greva foamei ca să-i conving pe părinţi să-mi cumpere unul da’ au întors-o cum au întors-o şi tot nu mi-au luat..’Câinele nu se ţine în casă’ bla bla bla….’Nu cureţi tu după el’ bla bla bla….’Îl scoţi tu în fiecare dimineaţă pe-afară?’ bla bla bla…..În final tot fără câine am rămas.Vecina din scara de alături are un ciobănesc german pe care îl ţine într-un apartament cu două camere,până acum nu i-a explodat apartamentul din cauza lui iar argumentul ăsta atât de des folosit mi-l blocau zicând ‘aia-i nebună la cap’(mai puteam comenta ceva la asta?).
Ca să vă schimbaţi cu totul impresia despre mine o să vă povestesc mai multe despre câinele meu de la ţară,Boby,care cu toate că nu-i decât pe post de gardian în lanţuri,s-a bucurat de atenţia mea pe tot parcursul şederilor mele în zona rurală.Are blana brun-roşiatică cu tente de portocaliu,şuviţe negre pe alocuri şi ochii negrii profunzi.Când îşi scoate limba uriaşă,care parcă a absorbit un ocean de apă nu pot să nu zâmbesc cel puţin.
Prietenia mea cu Boby(oficial Jiplea Bobernard) a început prin 2006 când m-am gândit că mai e cazul să trec şi pe la ţară.Mai întâi fugea de mine când mă vedea dar după ce a văzut că-l mângâi şi că-i dau să mănânce a început să sară pe mine şi să mă tragă cu colţii de pantaloni(scuze pentru sintagmă,sper că nu înţelegeţi ce mă gândesc eu că aţi putea înţelege).Peste puţin timp m-a recunoscut drept stăpân şi cel mai bun prieten…Am început să-l spăl,să-i aduc lapte ZuZu,pufuleţi,să-i tai roşii care să le mănânce şi ca tribut nemărginit,m-am înarmat într-o vară cu un prieten şi i-am construit în 3 zile o vilă de cuşcă cu secţiune pentru geam,acoperiş cu boltă şi scară ca de oameni.Dar câinele până la urmă e tot câine şi m-a făcut să-i trag o bătaie de nota 10 când m-a muşcat de picior(lăsându-mi o vânătaie vizibilă şi în ziua de azi).
În final,fiindcă aţi fost cititori de treabă şi aţi citit articolul vă încânt cu aceste două poze.În prima poză mă vedeţi pe mine acum mai mulţi ani jucându-mă cu micuţul iar în a doua aveţi o adevărată fotografie de artă.

S-a găsit cândva,cineva care să creeze un joc cu pistoale mai dezvoltat decât altele ale vremii şi care să le ofere jucătorilor timp interactiv în gupuri.Gluma a prins la public şi în curând puteai să auzi pe stradă cum lumea vorbeşte din ce în ce mai mult despre CS(tineretul,bine-nţeles),puteai să găseşti pe internet multe site-uri tratând acest subiect(site-uri care în ziua de azi probabil nici nu mai există),puteai să te înscrii oricând în mii de campionate de Counter-Strike de pe internet sau de la clubul local de Internet Cafe sau ,dacă te pasiona programarea,să lucrezi zi şi noapte la patch-uri,coade şi alte diversităţi din domeniul CS ca să-ţi asiguri o vilă mare în LA cu piscină şi BMW la poartă.
A trecut un timp bun de când nu mai bântui cluburile de internet din cartier,dar din câte-am văzut ,când mai arunc cu privirea ,nu s-au schimbat prea multe.Fiecare Internet Cafe de lux din oraş este plin ochi,copii care le frecventează sunt în majoritate chiulăi ce pleacă fie de frica notelor,fie de plictiseală şi cu toate că mai e loc şi de un San Andreas sau un Vice City,tot Counter-Strike 1.6 a rămas idolul tineretului gamer-internaut.
De cum s-au dezvoltat site-urile de CS din România nici nu mai vorbesc.M-am scârbit când am fost membru pe phpbb.ro să văd cum analfabeţi care nu ştiau bine limba română încearcă să-şi prezinte cu atâta interes expirat şi epuizat,site-ul măreţ care nu este defapt decât un forum de Counter-Strike 1.6 cu sau fără server propoiu.După ce stă forumul bibelou vreo 2-3 săptămâni,e aproape imposibil să nu se găsească adminul cu ideea de-a crea un nou subiect de discuţie pe tema ‘Ofer Moderator’,numai de dragul de-a avea lume multă şi împătimită.Iar cu toate că nu le iese niciodată,zic atât de mărinimos :”Forumurile de Cantăr sunt la mare căutare”.
Nu cred că mai e cazul să pomenesc şi modul în care jocul acesta ne transformă,nouă şcolarilor, orele de curs în rahat udat de ploaie.Poate în unele şcoli nu se simte,dar încă mai ţin minte dialogul a doi colegi din fosta mea şcoală : “Oa,mergem la info,băgăm un Cantăr”.

Trei băieţei mai de peste buletin se plimbau cu mâinile în buzunar.Toţi purtau câte-o şapcă şmecheră,’de firmă’,câte-o giacă de fâşi şi toţi mergeau parcă galopând de pe-un picior pe altu’.Deşii se vedea de la o poştă că seamănă unul cu celălalt nu-i prea ducea mintea să găsească un topic comun de discuţie,deci au hotărât să comunice într-un fel mai modern:
Cel din drepta formează o flegmă la secundă şi o ţâşneşte(’a ţâşni’ nu cred că e tranzitiv :|) geradeaus(drept în faţă).
Cel din mijloc,îndreaptă capul pătrat în sus, înspre est şi aruncă guma din gură ce aterizează pe un gazon îngrijit,bovina crezând probabil în capul lui al sec că a dat un tribut soarelui(fiindcă soarele răsare dinspre est,fireşte).Nu se lasă şi într-o explozie de caracter şi o dorinţă neţărmurită de-a se exprima în lumea asta crudă care nu-i permite să o facă,îl împinge pe cel din drepta,care aproape cade în nişte tufişuri.Satisfăcut de fapta sa,cocalarul cu gura până la urechi scoate nişte onomatopee pe care ar vrea să le numească râs,dar care sunt de o asemenea falsitate încât ai fi prost de-a binelea să crezi că râde cu adevărat.
După ce se ridică din tufişuri,ca să arate că nici el nu e mai bun,celălalt cocalar îl împinge pe cel din mijloc,care se împiedică de cel din dreapta şi împreună cu el,cade pe asfaltul umed de lângă izvorul din Chiselef.
Ce-a urmat e istorie,dar ‘drama’ este într-adevăr o poveste reală.

Pană de net două zile,scuze.Revin începând de mâine.Probabil în vacanţă o să am timp mai mult de blog.Până atunci,good night