Închei campania electorală
Blogul meu a găzduit suficiente subiecte politice până acum și nu mai doresc să continui. Prefer, de-acum încolo, să vorbesc numai cu prietenii despre politică și să postez pe blog orice altceva. Ce îmi întărește și mai mult decizia este faptul că politica și religia separă societatea în bucățele foarte mici, ce sunt manipulate și controlate de către autorități. Divite et impera funcționează foarte bine și în epoca contemporană.
Vreau să trec în revistă niște ultime concluzii subiective din campania electoală înainte să spun adio politicii postate pe blogul personal…
Deși am ținut cu Crin Antonescu, acesta n-a avut suficientă susținere pentru a intra în turul al II-lea. Pe internet, locul unde intră tinerii și intelectualii, acesta câștiga adesea primul loc în toate sondajele (în majoritatea sondajelor avea peste 35%), dar cum moșii și babele nu intră pe internet, sondajele n-au cuprins eșantionul semnificativ al țării. După ce l-am dorit atât de mult la cotrocenti, am ajuns (în turul al doilea) să regret acest lucru și să mă resemnez făcând o paralelă între cei 2 finaliști, încercând să-mi dau seama care ar reprezenta răul cel mai mic.
Contrar tuturor opiniilor superficiale prezentate la televizor, mi-am dat seama că răul cel mai mic este Traian Băsescu. Personaje precum Mircea Badea au lăsat repulsia față de actualul președinte să le ajungă la tâmple încât să fie în stare să-l voteze și pe Geoană numai ca să scape de Băsescu. Eu, împreună cu marea majoritate a tineretului citit și cu gândire vestică, m-am gândit că Băsescu trebuie schimbat până la urmă, dar cu cine să-l schimbăm? Cu un prostănac marionetă, cu un om care ascunde în spatele lui cel mai mârșav partid din istoria postdecembristă a României? Un personaj loial, umil și supus propriului partid și, în special, oamenilor care au transformat românia într-un beci al Europei? Un personaj care dă cu piciorul tuturor eforturilor depuse, în alte mandate decât ale lui Iliescu, pentru a îmbunătăți relațiile româno-americane vânzându-ne la ruși? Nu, mai bine stăm pe loc încă 5 ani decât să ne întoarcem în trecut și s-o luăm ulterior de la capăt. Și a ieșit Băsescu…
Unii au zis că Băsescu a câștigat în mod incorect, datorită diasporei. Stimatul Ciutacu, votant și el al lui Crin Antonescu, zicea că nu vrea ca românul din Chicago să-i decidă lui soarta, și că acei români din afară care l-au votat pe Băsescu să se întoarcă în țără că le-a ieșit președintele. Afirmația a fost făcută pe negândite, fiindcă în turul 2 numai proștii au votat pentru Băsescu sau pentru Geoană, restul lumii a votat anti-Băsescu sau anti-Geoană. Românii din afară sunt în majoritate plecați pe vremea lui Iliescu, deci nu se poate spune că sunt neapărat fani băsescieni cum sunt anti-psdiști. Dacă mai mulți români din România votau Geoană, votul diasporei era perfect nesemnificativ, nu mai decidea nimic, iar până la urmă și ei sunt români ca noi toți, chiar dacă sunt plecați peste hotare. Dacă eliminăm un județ care l-a votat în majoritate pe Băsescu, ne dăm seama că Geoană câștiga sigur. Așadar, de ce să spunem că România nu a votat pentru Băsescu iar diaspora a venit colac peste pupăză, când putem zice că România fără Timiși (de exemplu) + dispora au votat Geoană iar Băsescu este numai președintele Timișiului?
O ultimă problemă, mai recentă, care vreau s-o acopăr este aceea a renumărării voturilor nule. După cum știm toți, niciun dictator nu a renunțat așa ușor la tron, iar PSD este în stare să se agațe de orice pentru a regla balanța voturilor în favoarea lui Geoană. Vreau să le zic tuturor comuniștilor și tuturor inconștienților care aleg catastrofa mai rea, numai penru că au cunoscut-o pe a mai puțin rea, că singurul mod în care voturile nule l-ar ajuta pe Mircea Geoană să devină președinte ar fi ca peste 70.000 să fie declarate valide, din care 70.000 să aibă ștampila pusă pe Geaonă, iar din ce rămâne, măcar jumătate + 1 să fie pentru liderul PSD (în caz contrar, tot Băsescu rămâne). Nu am auzit pe nimeni la televizor să fi precizat asta, și nu am auzit pe nimeni să facă un astfel de calcul matematic și să echivaleze șansa pe care o are în acest moment Mircea Geoană. Șansa care tinde la 0.
Închid pagina aceasta de politică aici, și le mulțumesc tuturor care au votat în turul I Crin Antonescu sau Sorin Oprescu, și celor care au ales Traian Băsescu (mai precis, care au votat anti-Geoană) în turul II.
Etichete: comunistii, criza economica, politica, psihologie
Aparție de Merită văzut


December 11th, 2009 la 8:35 pm
chiar daca este off topic iti urez si su SARBATORI FERICITE,SANATATE SI MULT NOROC IN VIATA!
[Dă-mi o replică]
December 15th, 2009 la 10:08 am
Geoana s-a declarat invins, prin urmare, Basescu presedinte!
[Dă-mi o replică]