Se spune că vesticii sunt cei care lasă rasismul să-și manifeste influența și în secolul 21, dar eu cred că în unele momente din timp, interpretările “minților strălucite” au fost primele care să aducă problema în prim plan. Vreau astăzi să dezbatem puțin pe seama clipului de pe youtube găsit de mine, fiindcă un user acuză desenul animat în cauză de rasism.
Interpretarea desenelor animate nu o puteam desăvârșii când eram copil, dar acum când revăd câte un episod, o fac cu mai multă atenție. E cât se poate de evident că unui copil de 5-7 ani care vede acest episod de desene animate nu o să i se aprindă niciun bec la scăfârlie și să se ducă la părinți să le spună că el se uită la desene subliminale care au defapt două înțelesuri.
Punctul în acest desen, de unde poate începe interpretarea realistă mi se pare acela în care copii se strecoară în casa lui Moș Crăciun. Aici, din cauza pantofilor săi, copilul olandez face foarte mult zgomot, lucru care-i deranjază pe ceilalți. Totuși, ca să fie rasism, copilul trebuia dat afară din casă de ceilalți, nu ajutat să nu mai facă zgomote nedorite fiindcă în acest caz singurul lucru de interpretat ar fi idealul american în care toți copiii lumii se întâlnesc, își dau mâna și se împrietenesc. Idealul acesta nu este portretizat numai în segvența acestui desen, ci apare și în videoclipurile lui Bob Sinclair și în romane de peste ocean precum “De veghe în lanul de secară” (în care idealul protagonistului este să vegheze copiii care se joacă în lan).
După ce copiii intră în casă, alt punct în care poți interpreta ar fi acela în care fiecare copil alege ceva de făcut ca Moșul să se trezească într-o casă mai curată. Aici, cei mai bătăori la ochi sunt negrul care curăță pantofii și mongoloidul care calcă rufele. Deși unii pot zice că aici este rasism curat, eu cred că din moment ce niciunul nu spală closetul, nu rămâne inutil și din moment ce toți trag frânghia care-l ridică pe Moș cu cearceaf cu tot (muncă colectivă), singurul lucru de observat este că toți au calități comune, că fiecare are unele particularități și că uniți pot face lumea mai bună (în cazul ăsta, lumea este casa de la Polul Nord).
Nu cred că prin desenul animat de mai sus copiilor li se insuflă întoarcerea la trecutul rasist al SUA sau că xenofobia are meritele ei, nu cred că un desen animat așa vechi voia să răspundă sutelor de desene de îndoctrinare ale comuniștilor și nu cred că are rost să criticăm așa de mult în ziua de azi tot ce ține de America
În Europa există o țară străbătută de râul Tisa care are mari dificultăți în gramatica unei limbi de circulație internațională. Oamenii tineri ai acestei țări scriu articole pe eRepublik și se fac de râs arătând lumii întregi că oricât de mult ar vrea unele țări din Europa să se occidentalizeze, tot pierdute în spațiu și bătute de Dumnezeu rămân.
Ați ghicit, mă refer la trainicul și inconfundabilul nostru vecin din vest, Bozgoria Ungaria. Repet, nimeni nu-i perfect iar greșeli de limbă facem adesea, dar greșelile făcute în acest articol țin mai mult de cultură generală (fiind european, e un handicap să nu cunoști engleza) și de engleza claselor 1-2. Greșelile acestea nu au scuză.
Băi pui de mongoli, cred că nici coreeni preșcolari nu ar putea scoate o astfel de perlă. Primele lecții de limba engleză spun clar că la persoana a III-a plural a prezentului simplu, nu pui niciun s în plus. Băi redactori agramați, faceți de râsul Americii și al Asiei o alianță întreagă și adevărată (U.E.), nu o coaliție virtuală de-a voastră care mai și dă pe-afară.
Este cea mai patetică greșeală de gramatică pe care am văzut-o pe internet. Dacă măcar cultura cinematografică nu le lipsea, persoanele acelea (reprezentative pentru segmentul tineretului ungurasc din eRepublik, fiindcă altfel nu ajungeau redactori) ar fi auzit vreodată sintagma “No matter what the cost”. Trecând peste incultura bozgorilor ungurilor, de unde până unde cuvântul “whatever” se poate despărții în “what ever”? Dacă am acceptat pe jumătate prima greșeală gândind că a fost comisă din rapiditate, peste asta nu pot să trec cum n-au putut portughezii să ajungă în Japonia din cauza furtunii, cu atât mai mult cu cât textul a fost boldit, înclinat și mărit. Greșeala mi-a sărit în ochi încă de când am deschis pagina de internet.
În caz că vreți să reflectați asupra întregului articol și să vă uitați peste el ca la niște animale sălbatice, vă daulink-ul, cu precizarea că va trebui să vă faceți cont pentru a-l accesa. Cum poate un popor care a intrat în Europa înainte noastră, care a cunoscut mai multe nații decât noi și care are relații cu vestul mult mai bune ca noi să fie atât de slab pregătit și atât de dezinteresat ?
Proaspăt culese, la rândul lor, de pe coastele occidentale ale Africii, bananele oltenești au fost transportate într-un ritm suficient de alert în România. După zile întregi de așteptare românească pe aeroportul Băneasa, bananele au căpătat îndemnizația legală pentru a fi vândute în Oltenia.
Transportul șovăielnic de care au beneficiat bananele le-a dat ocazia să facă un schimb mai amplu de temperatură cu mediul înconjurător, termenul de garanție putând să scadă foarte ușor cu ceva zile. După ce au ajuns (până la urmă) la magazinul destinație, au fost deschise în ritm alert și expuse publicului pentru a fi cumpărate la suprapreț în vremea sărbătorilor. În final, unele banane n-au mai suportat această stare, și s-au expus aerului condiționat din hiper-market
Rezultatul îl vedeți mai sus. Pentru o informare mai în amănunt, vă anunț că am găsit banane stricate numai pe interior, deci cu un aspect comestibil. De câte ori ați avut și voi plăcerea să constatați un asemenea peisaj în hiper-market-ul orașului ?
Blogul meu a găzduit suficiente subiecte politice până acum și nu mai doresc să continui. Prefer, de-acum încolo, să vorbesc numai cu prietenii despre politică și să postez pe blog orice altceva. Ce îmi întărește și mai mult decizia este faptul că politica și religia separă societatea în bucățele foarte mici, ce sunt manipulate și controlate de către autorități. Divite et impera funcționează foarte bine și în epoca contemporană.
Vreau să trec în revistă niște ultime concluzii subiective din campania electoală înainte să spun adio politicii postate pe blogul personal…
Deși am ținut cu Crin Antonescu, acesta n-a avut suficientă susținere pentru a intra în turul al II-lea. Pe internet, locul unde intră tinerii și intelectualii, acesta câștiga adesea primul loc în toate sondajele (în majoritatea sondajelor avea peste 35%), dar cum moșii și babele nu intră pe internet, sondajele n-au cuprins eșantionul semnificativ al țării. După ce l-am dorit atât de mult la cotrocenti, am ajuns (în turul al doilea) să regret acest lucru și să mă resemnez făcând o paralelă între cei 2 finaliști, încercând să-mi dau seama care ar reprezenta răul cel mai mic.
Contrar tuturor opiniilor superficiale prezentate la televizor, mi-am dat seama că răul cel mai mic este Traian Băsescu. Personaje precum Mircea Badea au lăsat repulsia față de actualul președinte să le ajungă la tâmple încât să fie în stare să-l voteze și pe Geoană numai ca să scape de Băsescu. Eu, împreună cu marea majoritate a tineretului citit și cu gândire vestică, m-am gândit că Băsescu trebuie schimbat până la urmă, dar cu cine să-l schimbăm? Cu un prostănac marionetă, cu un om care ascunde în spatele lui cel mai mârșav partid din istoria postdecembristă a României? Un personaj loial, umil și supus propriului partid și, în special, oamenilor care au transformat românia într-un beci al Europei? Un personaj care dă cu piciorul tuturor eforturilor depuse, în alte mandate decât ale lui Iliescu, pentru a îmbunătăți relațiile româno-americane vânzându-ne la ruși? Nu, mai bine stăm pe loc încă 5 ani decât să ne întoarcem în trecut și s-o luăm ulterior de la capăt. Și a ieșit Băsescu… (more…)
Trebuie să recunosc că în unele situații mă sperii pe mine însumi. Orele de cultură civică din clasele 5-8 nu m-au ajutat prea mult să-mi dau seama cât de dubios pot fi în unele situații, cu sau fără voia mea.
Nu știu de unde, dar se pare că am o repulsie mare față de mâțe, motani și tot de înseamnă mieunat. Văd o mâță pe stradă, îmi stă în cale la un metru distanță, după puțin timp și după ce-mi aude tropăitul o ia la sănătoasa fără să se mai întrebe dacă i-aș fi dat sau nu un șut de ar fi ajuns mai repede la adăpost decât dacă ar fugi. Evident, nu aș fi făcut asta. De ce s-o trimit la adăpost când strada este circulată ca întotdeauna și niciun șofer contemporan nu și-ar încorda nervii pentru a pune un stop la timp cât să salveze o felină idioată ?
Acum mult timp, îndrăgeam o pisică pentru că era singură și flămândă. După ce i-am dat de mâncare și am alintat-o un timp, javra a vrut să fie mai independentă și nici că mi-a mai ieșit în cale. La țară pot să fiu cât de obosit vreau, seara nu pot să dorm cât am nevoie fiindcă o felină dă târcoale porumbeilor iar cățeii rămân cu alarma pe on toată noaptea..Ale dracu mâțe…
Și, mă rog, de ce n-oș avea boală și pe câinele meu de la țără? M-a mușcat odată și a vrut să mă mai muște de vreo 3 ori, i-am dat de mâncare până și caviar (în orice caz, în cantități mici) și l-am spălat cu șamponul și peria. Ba i-am băgat și coada în piatră vânătă și l-am dat și cu apă oxigenată ca să nu zică că nu s-au făcut experimente pe el. Nu mă văd să am boală pe câine, doar simt că mă iubește, chiar și în felul lui. Văd cum ar zice “hai să ne jucăm și să mă mângâi” când mă vede, în loc de “hai să-mi dai să mănânc și să torc în nesimțire”. Văd cum mârâie ca un copil mic când i se pare că cineva ar avea conturi de reglat cu mine (chiar de i se pare numai), văd că atunci când vrea să-și infigă colții o face fiindcă este ținut în zgardă și e frustrat, văd asta, într-o măsură ajung să-l înțeleg.
Nu mă interesează ce zice lumea și dacă mă urăște pentru că nu îndrăgesc specia pisicii, dar eu rămân la ideea că dintre o mâță și un câine, îi aleg pe amândoi numai să văd mâță sfâșiată în bucăți și cu poftă de câine.
Un, doi, un, doi, foamea atinge cele mai sensibile părți ale stomacului iar Ketchup-ul Tomy (care chiar dă gustul, nu glumă) stă rece și proaspăt în frigider. Sunăm la o pizzerie mai nouă, mai puțin faimoasă și mai puțin frecventată decât altele:
-Bună ziua, aș vrea o pizza mare.
-Un număr de telefon, o adresă și un punct ca reper, vă rog
-…..
-În 20 de minute, o zi bună în continuare
Și așa și e, în 20 de minute vine o pizza apetisantă care poate conține (la carere) și ketchup și maioneză.Costul este de 17.5 RON iar dacă vrei restul neapărat, băitaul se duce și la magazin pentru tine ca să schimbe banii.
Și unu, și doi, și trei și iar mi-e foame. Sunăm iar, dar de data asta persistă o eroare de conexiune. Din nevoie mă decid să apelez o altă pizzerie, mult mai de fițe, mult mai faimoasă, care o știu de când eram de-o șchioapă de când prima nici măcar nu era pe harta orașului.
// Începutul de la prima parte a conversației la telefon, numai că nu mi se cere punct reper
-În cam o jumătate de oră.O zi bună
Peste 35 de minute sună telefonul:
-Bună ziua, puteți să-mi spuneți și mie pe ce parte aveți blocul?
//Îi explic frumos omului
-Puteți să așteptați la scară, vă rog? Ajung în două minute!
-Bine, vă aștept
După 5 minute de stat în frig apare și curierul meu rapid. Pizza este minusculă, costă 20 RON (defapt 19.6, dar responsabilul de livrare spune acest detaliu la sfârșit cu un ton ca pentru “oricum nu mori tu de 40 de bani”) și nu are nicio picătură de ketchup sau maioneză. O mănânc mai mult de foame și ajung să-mi dau seama că minusculitatea asta de-abia m-a săturat numai pe mine.
Să încep în forță.. Trăim într-o lume tâmpită, idioată, ipocrită, cretină și proastă. Nu credeam c-o să spun vreodată asta, dar recunosc că nu am fost niciodată silit la maxim de ce văd până mai acum ceva vreme. Să tot dăm înainte, să tot evoluăm în prostie că nu degeaba zicea un evreu deștept că prostia omenească e infinită.
Ce îmi tot sare în ochi în ultimul timp este o nouă formă la care a evoluat prostia, formă care nu mai poate distinge un lucru bun de unul nebun rău. Așa ajungi, ca un om normal care trăiești pe Terra și nu printre nori cu miros de naftalină, să te miri de ce-ți reproșază un dita-mai învățat.
În primul rând îmi aparține pe deplin decizia de a face sau nu ceva în folosul comunității. Dacă eu văd un cerșetor și nu vreau să-i dau 50 de bani fiindcă prefer să-mi cumpăr un covrig sau să-i economisesc pentru zile negre sau fiindcă stiu că dându-i bani îl încurajez să persiste în cerșit în loc să se ducă să facă un ban cinstit, atunci e clar că am avut tot dreptul democratic să gândesc așa. După toate astea, ține-te că se găsește un linge-brânză să-ți spună “de ce nu vrei să-i ajuți pe cei săraci? ști, și tu puteai fi în locul lor”. Pe lângă asta, te poți trezi și cu cerșetorul după tine, gata să-ți sară-n cap sau să te și bată, strigând cu insistență “domnu’, domnu’ !”. Ce, ți-o fi dat legea și ție drepturi speciale pentru cerșit ?
În secolul 21, ce este rău devine din ce în ce mai bun. Ori lumea e masochistă, ori gradul de prostie e atât de ridicat încât nu-ți poți da seama dacă te doare când te lovește ceva sau te gâdilă. Aici nu vreau să politizez și să vorbesc despre cum Geoană și Băsé ne dau la ficați în timp ce noi le promitem voturi, o să enunț ceva mai uzual, înjuratul. Nu numai că este bine pentru reputație și pentru starea ta de spirit, dar mai nou primești și reproșuri că înjuri prea rar sau deloc, sau că ai un vocabular prea limitat înfățișat de slaba intensitate a jignirilor emanate. Cu ocazia aceasta, vreau să-mi cer și eu scuze că de cele mai multe ori când înjur nu folosesc decât : mă-ta, dracu, fenomen, bovină sau idiot.
Rezolvarea? Fi revoluționar, impune-te.. Dă cu mamaie jos pe scări când ai ocazia, impune-te pe trecerea de pietoni și treci pe roșu trâgând după tine cel puțin pe un altul, fute toți dracii când ți se înfierbântă căpățâna, dă câțiva bani amărâți unor cerșetori sau unor treacă-meargă care vin pe la ore să ceară fonduri pentru nuștiu câți leucemici pentru a arăta lumii cât de inimos ești. Fă asta și lumea te va respecta.
Nu e de ajuns că ni se plâng mămicile și tăticii de foame și de criză, ni se plânge acum și Microsoft-ul că nu ne facem cont pe Live, că nu folosim motorul lor de câutare și că o ia în bot prea bine de la Google et Co. în ultimul timp.
Bătrâna companie făcătoare de minuni în domeniul PC-uri încă se mai ține după ce a pierdut atâta teren. Internetul este din ce în ce mai Googleit iar din cauza influenței sale prea mari în viața noastră, Google începe să sfărâme Microsof-ul folosind un divite-et-impera de efect. Internet Explorer poate să vină lejer pe orice versiune de Windows în variantă preinstalată, cât timp lumea largă îl utilizează sub 50% rămâne pericolul să devină un element minoritar, iar timpul nu-i oferă vreun avantaj. Iar ca să fie treaba treabă, marele dublu O anunță că va bombarda piața și cu un sistem de operare ce se anunță să aibă incluse numai aplicații Googleite gen Chrome.
Zvâgnirile de la Microsoft s-au resimțit și în orașul meu și le-am înțeles atunci când profesorii ne-au pus la curent cu “cum stă treaba”. Ce mi se pare mie evident și sigur : Microsoft a ajuns la paranoia și crede că dacă vine prin școli și ne abordează, va reușii să stopeze efectul drogului Google, fiindcă schimbă radical primele noastre contacte cu lumea www-ului. Apoi, ca să se umilească și mai mult, mai pune și niscavai boșorogi de vârsta a III-a să țină un mouse în mâna lor tremurândă și să-și creeze un cont de mail folosind clientul Live.
Nu, Bill. Obijnuiește-te cu ideea că noi oricum am auzit de Gmail,Yahoo Mail și toate cele înainte să fi știut de existența unui Live, iar pensionarii au altele pe cap și nu au timp să arate și nepoților ce-i înveți.Lumea e într-o continuă schimbare și că ce e mult strică. Deja modernul e cu totul altceva iar generația nouă tinde spre Google, Yahoo și serviciile în minoritate dar puternice (Twitter, Facebook, etc). Fost-ai lele cât ai fost, trebuie să ne obijnuim cu ideea că partidul politic Microsoft al internetului este ciumpit crunt de opoziția necruțătoare.
Nu te simți mai bine ca User să folosești și altceva decât un timpar standard gen Vista-IE7-LIVE ? Nu e mai bine să iei câte puțin din fiecare și să-ți formezi optimul tău ? Nu e cazul să priceapă și alții asta ?
Ping! S-a aprins un beculeț, nu știu de unde până unde dar s-a aprins, așa ca din senin și cu o idee și mai trăznită decât toate care le-am avut până acum. O idee de acest gen m-a făcut odată să pierd timp prețios ascultând niște lecții de germană cu gândul că poate se prinde ceva de mine (și s-a prins, puțin dar bun ca pentru început) și tot aceeași idee m-a făcut să dau banii pe niște cărți dedicate nemțismului oral, cu gramatică și cu scriere. Ideea de-a învăța germană îmi venise într-o clipită, fără să-mi sugereze nimeni nimic și fără măcar să mă fi gândit în acel moment la limbi străine (cred că mi-era sete și mă repezeam să ajung acasă, deci ce influență putea să-mi provoace asta ?).
Bun, v-am cam lăsat cu buza în soare în paragraful precedent fiindcă tot n-am dezvăluit ideea genială și satanică care m-a lovit ca un rahat de guguștiuc.. Totul a început pe stradă când după Nirvana și Deep Purple mi-a venit în căști la MP3 Player un Green Day cu “Homecoming”-ul lor. În versurile cântecului (fiindcă îmi pasă de ce mi se cântă) am detectat ceva asemănător cu : “I got a rock’n roll kid,/ I got a rock’n roll live,/ i got a rock’n roll car,/ And I can play the guitar”.
Nu am copii rock’n roll, nu am viață de rocker împătimit, nu am mașină de rocker, măcar de-aș ști să cânt la chitară. Atunci a fost un mare ping.Ce-ar fi să învăț și asta? Nu că aș vrea să am cariere la trupe rock celebre sau că mi-aș baza viitorul pe o bucată de lemn cu 7 corzi, dar mai mult pentru mine ca persoană. Ce, ar strica dacă aș ști să scot niște sunete dintr-o scândură putredă?
După o perioadă în care am rămas exaltat de idee în sine, m-a lovit cruda realitate că nu am nicio șansă să învăț să mânuiesc o chitară. În primul rând am dat cu piciorul șansei ăsteia când mi s-a deschis cel mai mult, acum vreo 3 ani. Apoi, în orașul acesta nu am auzit să fie prea multe centre pentru a antrena mofturoșii cu idei. În ultimul rând, unde mai învăț să cânt la chitară când am două examene de engleză anul ăsta și două olimpiade la care trebuie să trag tare?
Cert nu poate rămâne nimic. Până acum nu mă incită ideea cât să nu pot dormi noaptea și nici nu mă uit prin vitrine și pe postere în speranța că o să văd măcar o coardă de chitară. Tot ce pot să zic cert este că peste 3 luni dacă nu o să mă vedeți cântând la o chitară, înseamnă că mi-a trecut.
Cu ceva timp în urmă am auzit fraza asta și de atunci am tot refletat la ea în momentele libere. Nu știu sigur, dar după cum aud de la alții și după cum am văzut din propria experiență, în zona Olteniei sunt cei mai mari discriminatori până la naționaliști și xenofobi.
Îmi cer scuze cititorilor de la răsărit de Carpații Orientali până la apus de Nistru, poate se simt indignați de titlu, dar eu nu scriu acest articol pentru a-l preamări, ba din contră.
Personal, pot zice că n-aș putea scoate o asemenea replică de incult și bădăran din gură. Numai gândindu-te puțin, îți poți da seama cât de mult contribuie Moldova la cultura României : cel mai înalt vârf din România, Moldoveanu, cea mai măreață figură istorică din România, Ștefan cel Mare, omul de bază al statului român, Alexandru Ioan Cuza, etc. La olimpiadele naționale după un bucureștean care ocupa primul loc, urma întotdeauna un moldovean, iar la gimnaziu moldovenii nici nu discutau.
Și până la urmă, cine seamănă în mințile plebei ura asta tâmpă dintre ei și ei înșiși? Când te gândești la românii din Moldova (fiindcă nu există moldoveni de jure), în mare parte graiul cu acea intonația sinusoidală iar de dincolo de Prut, rusismele. De sărăcie nu vorbesc prea mult fiindcă nicio zonă a țării nu se află în lux iar dacă compari un oraș ca Iașiul cu orice oraș mare din Oltenia, fi convins că mai mare sărăcie găsești în țara Oltului.
Om fi noi tineri, dar nu oricine trăiește în prezent ca să vadă că ne îndreptăm către o Europă unită care vrea să ajungă cu anti-discriminarea măcar la nivelul american. Oameni ca aceștia ar trebui duși cu autocarele și lăsați într-o mlaștină din India sau într-un lac glaciar din Siberia (o deportare comunistă pe măsura principiilor lor) cât mai departe de Europa secolului 21.
