Arhiva pentru categoria ‘Grămada cere vârf’
În lumea iernii nu cunoaștem criză economică, lipsă de guvern, lipsă de locuri de muncă, în lumea albă și rece toată lumea scoate și ultimul ban economisit la ciorap numai ca să trimită un cadou celor dragi, o urare pusă frumos într-o felicitare aurie sau un SMS, primit și el la rândul lui și dat cu forward.
Un buget de sărbători n-are voie să fie prea fragil, o familie urbana consumă în medie niște sute bune de euro pe brad, cadouri, pe niște haine, poate chiar pe o deplasare în afara casei în zilele de crăciun și de an nou. Un Carefour, un Metro, o Billa sau un Big rămân cu rafturile sărăcite și magazinele care abia mai răsuflă își dau ultimile puteri ca să renunțe la sărbători și să rămână deschise în cele mai frumoase zile ale anotimpului rece.
La mine în oraș, și sunt convins că fenomenul e prezent în toată țara, sărăcia din 2009 se simte și de revelion. Văzând că simpla cerșeală nu mai merge, copiii străzii își pun (probabil pentru prima dată) mintea la contribuție și mai că nu-ți bagă colindele alea pe gât. Eu zic că inițiativa e bună, deși versurile le încurcă dacă-i lași să ajungă pe la o strofă mai înaintată iar vocea o au la fel de plăcută cum a avut-o Mircea Badea când a făcut karaoke cu Gândea ca să-și bată joc de un prostănac săltăreț.
Revenind la buget, revelionul pare a fi cel mai țintit eveniment de toată lumea. Nici nu poți să-ți mai iei gogoși liniștit, fiindcă vânzătorul e prea ocupat să o pună de un revelion la telefon, iar dacă asta s-a întâmplat tocmai pe la începutul lui noiembrie, mi-a fost clar că bătaia pentru toate locurile, de la primul până la cel din urmă, va fi crâncenă.
Vouă cam ce buget v-a trebuit pentru ultima perioadă a anului?
Etichete: blogosfera, criza economica, viitor
Aparție de Grămada cere vârf
Vorbesc de un cuvând compus, mai exact derivat cu un prefix care creează o asociere de litere ușor ciudată. Acest cuvânt s-a folosit mult în zilele noastre pe posturile publice de televiziune și uneori și la radio. Cu toate că l-am auzit și îl știam de foarte mult timp, nu am putut să-i admir în splenduarea sa ortografică până să-l văd scris cu litere mari și albe în subsolul unui post de televiziune.
Cuvântul la care am tot făcut aluzie în paragraful precedent este “deszăpezire”. Acum că am spart gheața, ar fi bine să zic și fenomenul dubios care m-a făcut să remarc așa de mult acest cuvânt… Poate greșesc, dar cred că este singurul cuvânt din vocabularul limbii române care are un fenomen unguresc în el, anume asocierea literelor s cu z. Nu știu maghiară, dar m-a învățat VMarian că ’sz’-ul unguresc este ’s’-ul românesc, iar faptul că avem un ’sz’ în interiorul unui cuvânt care n-are nimic de-a face cu limba maghiară (nu ca ‘vamă’ sau ‘hotar’ care provin din această limbă, dar au sunete perfect românești), e oarecum interesant. Știu, modul de conceperea al cuvântului este banal și simplu : zăpadă primește în față un ‘des’, la fel de bine poate primi și un ‘în’ (înzăpezire) iar orice cuvânt adecvat poate la fel de bine să primească ‘des’ (despădurire, deshumare, etc).
Așadar, ca să închei pe un ton vesel, hai să fim mai catolici decât papa și să căutăm sinonime potrivite pentru a nu da satisfacție nimănui și să rămânem cu românismul înainte… Să transformăm ‘deszăpezirea’ în ‘curățarea de zăpadă’, să mai transformăm și ‘vamă’ în ‘punct de frontieră’ iar ‘hotar’ să-l prefacem în ‘graniță’.
Aparție de Grămada cere vârf
N-o fi nevoie să explicitez citatul “I’m surrounded by idiots”, rostit de un celebru personaj de desene animate, fiindcă e clar pentru orice linge-brânză că societatea din zilele noastre este de mult dusă de râpă, cam de când spuneam pentru prima dată că începe să se ducă de râpă. Idioții și cretinii sunt peste tot: la școală, în fața blocului, în spatele blocului, pe stradă, la țară, peste tot…
Acum că a trecut Moș Nicolae, lucru care marchează intrarea în sărbătorile de iarnă, e foarte musai să înceapă și acele mesaje idioate de pe telefon și de pe mess, de genul “Astăzi adună-ți familia…”, mesaje al căror conținut ajungi să-l înveți pe de rost dacă îți prinzi mintea să le citești integral pe fiecare în parte. Totul începe cu un cocalar sau cu o pițipoancă care primește un mesaj fie luat de pe net, fie dat mai departe, mesaj pe care de multe ori nici nu se chinuie să-l citească și îl trimite la toată agenda (sau lista, depinde dacă e pe mess sau pe telefon). A ajuns lenea asta așa de mare, că e greu și să scri un amărât de “la mulți ani” sec și să-l trimiți, mai bine dai două click-uri sau un copy-paste, și toți cunoscuții tăi vor primi jalnica copie pe care o pot găsi la primul search de pe Google.
Deci, concetățeni cocalar, vă rog frumos începeți-vă forwarding-ul firesc de mesaje din fiecare an, și vă rog mult să nu uitați de acel comenariu de un rând de la sfârșit în care vă expuneți propria opinie, acel rând care de multe ori este de genul “genial :X:X” sau “si tot ce-ti doresti :X:X:X”.
Etichete: cocalar
Aparție de Grămada cere vârf
Ce scop diabolic au snacks-urile? Ce urmăresc prin nume precum Star Max, Krax, Exxtra Chips?
Orice fel de gustare dintr-o pungă de snacks-uri se transformă de cele mai multe ori într-o nebuneală de genul: care apucă primul să ia ultima firimitură rămasă pe fundul pungii, care apucă snack-ul cel mai condimentat și care are mâinile suficient de mari ca să ia cât mai multe cipsuri și să le dea pe gât repede ca să aibă timp să mănânce și mai multe.
Vă spun, pungile acelea mici cumpărate cu bani munciți din magazin pot provoca adesea dependență. După cum zicea un deștept, când te-ngropi în ceva și-ai uitat scopul, atunci asta nu se mai numește curs firesc, se numește dependență. Poate nu e o dependență atât de puternică precum alcoolul, tutunul sau coca-cola, dar pe moment este cea mai irezistibilă atracție iar pe termen lung este dăunătoare..
Aparție de Grămada cere vârf
Dacă aș vrea să fiu poet, aș proceda ca Eminescu și aș zice în început cum curge Dunărea, sau Tisa, la vale și cum îmbătrânim, dar blabla-urile astea nu mă prind mai deloc, cu atât mai mult cu cât desconsider ocolirea subiectului (nu că poeții ar fi vinovați de așa ceva, să nu mă înțelegeți greșit).
Vreau să vorbesc puțin despre ce văd eu în ziua de 1 decembrie, zi de care a auzit orice locuitor al României noastre de toate zilele.
Cum sunt obijnuit să pun binele în față tot timpul, o să încep zicând că în această zi, cu exact 91 de ani în urmă, România înflorea cu câțiva mii de kilometri pătrați buni. În această zi, dreptatea cică răsuna de la Nistru pân la Tisa. Ca patriot, asta ar trebui să mă încânte, dar nu o face având în vedere că țărișoara noastră nu s-a putut extide până la Tisa fiindcă nu i-a plăcut francezului forma de gogoașă și a preferat-o pe cea de pește.
Îmi place 1 decembrie fiindcă de acum pot începe zurgălăii să zdrăncăne zgomotos și pot să fac accidente cu bicicleta mult mai des din cauza instalațiilor de pe stradă care mai că nu ți le prinde de gât. Am deja un brad liliputan și anorexic în casă lângă care nu poți să stai 5 minute fără să te împrospăteze cu mirosul acela..Ce miros au defapt brazii? Cred că același miros pe care îl au frunzele oricărui copac sănătos sau al tulpinei unei plante. Miros care nu sugerează decât verdele.
Ce e rău, eu las la urmă, ca întotdeauna, iar singurul lucru care-l văd în neregulă cu prima zi din ultima lună a anului ar fi că-mi amintește cum iarna asta va fi ca toate celelalte, adică fără zăpadă. Pot să am toți brazii de pe planetă, dacă văd că norii nu emană și altceva decât frig iarna tot nu e iarnă. Cât de nesimțită să fie vremea asta ca de ani de zile să nu fabrice decât gheață brută pe care să-mi sparg capul?
Cu pro-uri și contra, până la urmă nu este decât o zi din calendar,nu ?Și mă îndoiesc că și pentru voi o zi din an este mai deosebită, cum e 1 decembrie pentru mine (bine, orice zi în afară de zilele de naștere).
Etichete: psihologie
Aparție de Grămada cere vârf
Trăim într-o lume care încearcă să fie conservatoare dar care nu reușește decât să se schimbe încontinuu, fără voința ei, dar cu voința unui grup restrâns și puternic, influent de oameni, un grup care nici el nu-i constant de la stat la stat. Fie că sunt albanezii din serbia sau maghiarii din românia, sau parlamentarii din Moldova, ei sunt de necontrolat și împotriva statului din care fac parte.
Marele meu dubiu este: Va mai exista românia peste 50 de ani?
Schimbările teritoriale au devenit acum teribil de frecvente. Nu numai că secolul 21 a început cu o grămadă de entități dornice de-a respira singure (Tibetul, Somaliland, Ținutul Secuiesc, Kosovo, Transnistria, Karabah-ul de Munte), dar structuri precum NATO, UE sau CSI tind, cu influența statelor prea puternice care le conduc, să se federalizeze.
Sunt prea curios de soarta României în următorii 50 de ani, aș vrea să mă urc într-o rachetă în spațiu, să stau vreo 3 ani și să mă întorc să văd cât de mult s-a schimbat țara. O să găsesc o țară democratică, cu un președinte al poporului, cu drumuri pavate și lipsite de gropi, cu străzi libere de cerșetori și drogați sau o să găsesc în spațiul românesc numai grai de ungur sau de rus care țipă de plăcere că trăiește democratic dar nu are drepturi de exprimare, de judecată dreaptă sau de gândire liberă ?
50 de ani, asta înseamnă 2 generații, înseamnă că atuci copii copiilor noștri vor fi în forță și vor lua cele mai importante decizii, cu ajutorul celor de vârsta a III-a, anume descendenții noștri direcți. Dacă nu va fi așa, atunci înseamnă că nu am trecut de 2012 și că lumea e fie sub un sloi de gheață, fie invadată de extratereștrii, fie într-o fază primitivă în care a fost adusă de rachetele nucleare ale Rusiei și Americii.
[poll id="2"]
Etichete: viitor
Aparție de Grămada cere vârf
Sunt victimă al unui sindrom care se pare că nu are leac sau cură. Sunt victima toanelor de fiecare zi pe care le schimb mai repede decât se schimbă vremea.Ce mă îngrijorează este că nu e ceva nou, ba din contră, îmi dau seama că sindromul m-a apucat de mult dar ceva l-a mascat în așa fel să nu observ și să cred că viața decurge normal, deși se schimbă vizibil.
Ieși din casă în 10 minute, du-te la un suc, cumpără repede un Cola și comandă o pizza, ascultă de 100 de ori aceeași melodie să-i înveți și notele muzicale pe din-afară, ia bicicleta și umblă singur de nebun prin oraș, apucă-te să înveți la chitară. Doar câteva dintre multele toane și mofturi care mi-au umplut și încă îmi mai umplu capul.
Poate cea mai periculoasă boală, boala mofturoasă AH1N2. Statul ar trebui să ia măsuri și să închidă vreo 90% din școli să prevină răspândirea sa la alte 10 procente din tineretul capitalist trecut de 12 ani. Dacă vreți s-o vindecați, n-aveți decât să faceți injecții cu somnifere sau să pregătiți lista de mofturi pentru a o duce la un bun sfărșit, cât mai repede și cât mai eficient, după cum noi toți dorim să ne iasă lucrurile.
Iar ca să mă ajutați să mă lecui de boală prin a doua metodă, fiți buni și spuneți-mi cum se manifestă și la voi (în particular) boala mofturoasă, ciuma secolului 21.
Etichete: psihologie, subliminal, viitor
Aparție de Grămada cere vârf
Cred că voi deschide un nou topic de discuții și anume despre problemele de atitudine, mai exact despre incompatibilitățile dintre atitudinile unora și atitudinea mea. Dacă vă așteptați să găsiți filozofiile lui Socrate, mai bine căutați alt blog fiindcă aici veți găsi numai subiectivul pur și curat ca apa râului Doamnei (înțelegeți aluzia).
Ce-mi provoacă mie de cele mai multe ori dezgustul este atitudinea șovăielnică cu care unii îmi tratează ideile atunci când vor clar să le refuze, nu că aș avea ceva cu refuzul lor. Poate uneori sunt prea impunător, dar nu am ajuns niciodată să forțez pe cineva să accepte un lucru. Nu sunt nici Hitler sau Stalin și nici Ceaușescu sau Băsescu, sunt un simplu puști care vrea să-ți știe opinia și acceptul, eu așa mă prezint când am nevoie de un răspuns clar. Nu știu ce-o fi de capul ălora care după ce și-au stors mintea de idei ingenioase de-a amâna un refuz clar și categoric schimbă subiectul printr-o privire îndoielnică care să mă lase în ceață.
-Ce spui, vrei să mă ajuți cu asta?
-…..
-Da sau nu?
-Mai văd, nu știu exact.
-Păi te deranjază cu ceva?
-Nu, nu cred.
-Atunci?
-Lasă, mai vedem.
Cam ăsta e șablonul care se mulează pe majoritatea exemplelor și nu ar fi nimic dacă aceeași conversație nu s-ar repeta de mai multe ori cu aceeași persoană la insistențele mele. La cum am început să aud într-o perioadă astfel de fraze, a început chiar să-mi placă când cineva îmi refuză propunerea din start, (poate o să ajungă să-mi placă, în mod nebunesc, chiar mai mult decât dacă ar accepta-o). Și fiindcă tot ne îndreptăm către o Românie a bunului simț și al respectului, sper să dispară sfiala de-a răspunde direct și omenește printr-un refuz categoric unde e cazul.
Etichete: introducere, psihologie
Aparție de Grămada cere vârf
De un an tot colecționez la Revise Evrika, însă de-abia de-acum am început să le iau în serios, să le citesc mai mult și să mă apuc să fac mai multe probleme de fizică din ele.
Pe când analizam mai în amănunt o revistă Evrika, mi-a atras atenția acea săgeată cu orientare dreapta-sus vizibilă deasupra globului pănânesc de pe coperta din față. Săgeata este transparentă și nu cred că indică vreun element anume de pe coperta revistei.
Toate ca toate, că o reprezenta ea linia imaginară a ecuatorului sau vreun vector, că o fi numai un element de estetică, tot mi se pare dubios faptul că mai este și galbenă pe deasupra. Deci, ce partid politic are orientare de dreapta, are culoarea poltică galben și mai are și o săgeată similară cu aceasta pe stemă? PNL cumva?
Nu am ajuns cu presupunerile la acest nivel, dar s-ar putea ca revista să fie sponsorizată parțial și de primăria municipală din Brăila, lucru care ar explica apariția acelui element pe copertă.
Ca să nu bag mâna în foc sau să exagerez, includ și varianta mai plauzibilă cititorului cum că editorii revistei nu iau în seamă simbolistica aceasta foarte apropiată de cea a PNL-ului și că revisele Evrika ce apar în fiecare lună nu fac decât să moștenească șablonul de la mama lor apărută de prima dată.
Deci, în cazul acesta, “A fi sau a nu fi?”-ul ia următoarea formă :
Este revista Evrika un instrument subliminal supus PNL-ului sau o victimă a lipsei de atenție ori a indiferenței unor editori?
Etichete: moldoveni, psihologie, revista evrika
Aparție de Grămada cere vârf
Noi, postdecembriștii, suntem foarte diferiți și diverși. Comparativ cu vechii noștrii predecesori, am părea chiar diametral opuși dacă nu am ști că tot din același spațiu ne tragem, chiar de timpurile diferă de la cer la pământ.
Știți că n-am trăit nicio secundă în epoca extremistă, dar din filme și din unele cărți mi-am dat seama că tineretul din acea perioadă era foarte omogen, mai mult dintr-o singură bucată. Practic, cu toate că avea libertate într-o anumită limită, mie mi s-a părut că generația postbelică avea toate trăsăturile de îndobitocire spirituală, supunere și în măsuri mai mici unele calități insuflate de regim. Cazurile fericite în care studenții se opuneau discret regimului deveneau din ce în ce mai puține iar asta fiindcă exista acea scânteie de speranță care-o treceau mereu în revistă cei născuți pe vremea lui Carol al II-lea. Totuși, aceste cazuri fericite le numesc numai niște excepții de la regulă fiindcă în viziunea mea, tinerii preluau mereu aceleași însușiri și ajungeau în mare parte la fel.
Acum, noi adolescenții, avem de suportat o represiune din partea celor care au trăit în timpurile lui Dej și ale lui Ceaușescu. Învățați să-și trăiască viața după un anume tipar, cei mai în vârstă ne bombardează cu afirmații de genul “Eu la vărsta ta, aveam alte ocupații” sau “Când eram eu tănăr, nici nu se punea problema să…”. Din păcate sunt foarte puține situațiile în care un vârstnic să se dezică de atitudinea asta vexantă și nu e exclus să-i tragă după ei pe tinerii slabi de caracter și influențabili. Lumea este alta iar tineretul și-a schimbat cu mult modul de viață.
Alt lucru de observat este eterogenismul nostru care acum 30 de ani nu avea vreo importanță așa ridicată. Am observat cum luând în paralel două sau mai multe persoane de vârstă apropiată mie, sunt toate șansele să văd cu totul alte mentalități și idei de fundament, chiar dacă le compar cu mine, nu numai între ele. Fiecare tinde spre a fi mai liber iar sintagma “Unitate în diversitate” pare că e aplicabilă pentru cei care nu au porniri de prejudiciu și antisociale. Nu vreau să laud regimul, dar spre deosebire de cel vechi, acesta ne-a dat libertatea de alegere selectivă și de a vedea și între două extreme. Diferențele dintre noi se observă mai mult la cei de vârste apropiate : dacă mister X și prietenii lui umblă prin cinematografe și pe la concerte de la 15 ani, Z și prietenii lui s-ar putea să ajungă și la 20 de ani fără a vedea proiecția unui film dar să fie amatori de muzică și fotbal. Aici e cel mai interesant, fiindcă apare un conflict de natură internă când X se miră cum Z n-a mers în viața lui la cinema iar lui Z nu-i vine a crede că X nu are prea multe în comun cu muzica. Dacă ajung să se certe sau să colaboreze nu pot să zic la modul general, fiindcă eu am văzut mai mult cazuri de înțelegere reciprocă.
Vreau să aduc, în încheiere, o scurtă paralelă între “United forever in friendship and labor” (=uniți pe vecie în prietenie și muncă, slogan comunist) și “United in diversity” (asta mă gândesc că știți și voi de unde e). Comparându-le, nu vi se pare că exprimă exact ce am scris eu în rândurile de mai sus? Ambele sunt subiective, dar prima își propune o utopie de nerealizat (cum o societate nu poate fi niciodată din numai o bucată) iar a doua propune numai o înfrățire și o înțelegere reciprocă în ciuda diferențelor.
Vouă vi se pare teoria asta bună în mare măsură? Se aplică și în cazul vostru?
Etichete: comunistii, fete + baieti, psihologie, vestul și vecticul
Aparție de Grămada cere vârf
